Continuă lucrările la Spitalul Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin. Sunt realizate lucrări de reabilitare și recompartimentare a clădirii principale și de modernizare și extindere a Unității de Primiri Urgențe, în cadrul unor proiecte ale Consiliului Județean Mehedinți.
Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a mers în vizită pe șantier.
“Proiectul “Modernizare / recompartimentare spații interioare și eficientizare energetică a Spitalului Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin” este, cu siguranță, cel mai important obiectiv al Consiliului Județean Mehedinți în momentul de față” a declarat Aladin Georgescu.
La clădirea principală constructorul a schimbat 60% din tâmplărie, a realizat izolația termică exterioară pe 40% din imobil, în prezent se lucrează la tencuiala fațadei în această zonă și la terase.
„Atât pentru proiectul clădirii principale, cât și pentru cel de la UPU, Consiliul Județean Mehedinți a atras fonduri europene și a are și contribuție proprie substanțială, la UPU fiind chiar mai
mare decât suma atrasă prin Programul Operațional Regional.”- Aladin Georgescu.
Valoarea totală a contractului pentru proiectul clădirii principale a spitalului este de 83.925.767,46 lei.
Lucrarea este realizată cu fonduri europene în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020.
Contribuția Consiliului Județean Mehedinți este de aproximativ 20 milioane lei.
În cazul Unității de Primiri Urgențe, proiectul are o valoare de 14.914.878.771 lei, 6.820.208,57 lei fiind asigurate din fonduri europene în cadrul POR 2014-2020.
8.094.670,201 lei sunt asigurați din bugetul Consiliului Județean Mehedinți.
Sursa: Realitatea de Mehedinti