Luni dimineața mai multe trenuri au anunțat întârzieri, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, înpartea de Vest a ţării.
 
Pe segmentul feroviar Ghioroc-Glogovăţ circulaţia trenurilor se realizează cu tracţiune dublă – locomotive electrice şi locomotive diesel, a anunțat CFR Călători.

Operatorul feroviar ţine permanent legătura cu CFR SA, managerul infrastructurii, care realizează dirijarea circulaţiei şi cu echipele din trenurile afectate oferind asistenţă călătorilor.

Compania anunță și faptul că pasagerii care au bilete şi doresc să renunţe la călătorie pot primi, la cerere, contravaloarea biletelor achiziţionate şi neutilizate (fie pentru întreaga rută, fie pentru distanţa neefectuată din ruta respectivă), conform Regulamentului de transport pe calea ferată în vigoare.

„Recomandăm pasagerilor ca înainte de efectuarea călătoriei să se informeze despre condiţiile meteo şi să solicite informaţii despre eventualele întârzieri şi modificări produse în traficul feroviar la staţiile CFR din Bucureşti şi din ţară, şi la telefon 021/9521″ a specificat compania.

Informaţii referitoare la circulaţia treburilor pot fi obţinute la numerele de telefon de la gările CFR, în aplicaţia TRENUL MEU (https://bilete.cfrcalatori.ro/ro-RO/Itineraries), unde se pot obţin informaţii în timp real despre opriri, întârzieri, minutele de staţionare în următoarea gară şi timpul estimat de sosire, pe site-ul companiei www.cfr.ro, unde sunt funcţionale şi actualizate permanent camerele web din gările Bucureşti Nord, Aeroport Henri Coandă, Timişoara, Craiova, Braşov, Iaşi, Cluj Napoca şi Constanţa care indică ora de sosire/de plecare a trenurilor, pe site-ul pe www.cfrcalatori.ro, la Mers Tren Trafic Intern şi la personalul din staţii.

 

Articolul precedentBilanț coronavirus 10 ianuarie: 4.104 cazuri noi și 16 decese
Articolul următorDacă întâlniți marcaje de restricționare și avertizare, respectați-le, nu continuați drumul! Autoturism blocat în zăpadă