Senatul a adoptat tacit, luni, o propunere legislativă de modificare a Codului fiscal, prin care pensiile de până în 3.000 de lei nu se impozitează.

Nota de adoptare tacită a propunerii legislative, pentru care termenul de dezbatere şi vot s-a împlinit pe 14 decembrie, a fost citită în plen de preşedintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu, care a condus şedinţa de luni a plenului.

„Venitul impozabil lunar din pensii se stabileşte prin deducerea din venitul de pensie a sumei neimpozabile lunare de 3.000 lei şi după caz a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate datorată potrivit Titlului V ‘Contribuţii sociale obligatorii'”, se arată în propunerea legislativă.

Iniţiatorii, un grup de parlamentari PNL, îşi motivează iniţiativa legislativă prin faptul că „în contextul creşterii accelerate a preţurilor de consum are loc erodarea puterii de cumpărare a persoanelor vârstnice cu pensii mici” şi propun majorarea plafonului de impozitare a pensiilor de la 2.000 la 3.000 de lei, „ca formă de compensare parţială a inflaţiei din ultima perioadă”.

Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

 

Articolul precedentPensiile de până în 3.000 lei, neimpozitate
Articolul următorBobby Păunescu, interviu de excepție cu Mădălina Ghenea. Bat clopotele de nuntă – cel mai elegant cuplu din România. Cine va fi nașul celor doi