PNL, ATAC LA BAIONETĂ! GIGEL ȘTIRBU ȘI VIRGIL POPESCU: „VOM PRELUA PUTEREA LA TOATE NIVELURILE!”

Vicepreședintele PNL Gigel Știrbu și deputatul liberal de Mehedinți au participat astăzi la o ședință a Biroului Politic Județean, cu ocazia demarării campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale. Într-o conferință de presă, liderii PNL au vorbit despre perspectiva preluării guvernării, în contextul căderii Guvernului Dăncilă, prin moțiune de cenzură. Guvernarea va fi una minoritară, dorința de schimbare este totală, atât la nivel central, cât și local, iar o alianță la guvernare cu PRO ROMÂNIA și ALDE este exclusă. Sunt doar câteva aspecte subliniate. Toate declarațiile, în materialul VIDEO aflat deasupra!

O ședință a Biroului Politic Județean al PNL Mehedinți, dar și startul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale au fost principalele motive pentru care vicepreședintele PNL – Gigel Știrbu și deputatul PNL Virgil Popescu au fost prezenți la Severin. În cadrul unei conferințe de presă, cei doi au reafirmat sprijinul total față de președintele Klaus Iohannis și credința că acesta va câștiga cele mai multe voturi și în județul Mehedinți.

De asemenea, vicepreședintele liberal a ținut să spulbere toate speculațiile generate în filială, după înscrierea în PNL Mehedinți a fostului primar severinean Constantin Gherghe, conform cărora acesta ar încerca să candideze pentru un nou mandat de primar al municipiului reședință de județ din partea PNL. Știrbu a transmis, în acest sens, mesajul clar al președintelui PNL Ludovic Orban: Daniel Cîrjan va fi cu certitudine candidatul PNL pentru funcția de primar al Severinului, asta după ce s-a făcut o cercetare sociologică ce a condus la ideea unei victorii clare a actualului viceprimar liberal.

Gigel Știrbu: „Ne asumăm formarea unui guvern minoritar!”

„PNL își asumă responsabilitatea, cu tot ce derivă de aici, de a forma un guvern minoritar sau un Guvern format în jurul PNL, în situația în care niciuna din forțele politice care au ajutat la succesul moțiunii de cenzură nu vor dori să își asume intrarea la guvernare”, a explicat Gigel Știrbu.

„PNL a luat decizia să îl sprijine pe Ludovic Orban la funcția de prim-ministru și am comunicat acest lucru președintelui republicii, în timpul consultărilor de la Cotroceni”, a mai explicat vicepreședintele liberal.

Gigel Știrbu: „PRO ROMÂNIA a spus că nu intră la guvernare cu noi. Eu cred că sunt oameni serioși și nu și-au schimbat părerea!”

„Au spus că doresc un guvern cu PSD și ALDE, iar de aici pot trage concluzia că nu vor intra într-o formulă guvernamentală care se creionează în jurul PNL. Dar, luând în calcul că au votat o moțiune de cenzură prin care și-au asumat faptul că guvernarea PSD trebuie să plece, mă gândesc că vor solicita o anumită garanție față de bunul mers al guvernării. Asta în ideea că vor solicita să studieze programul de guvernare. Nu vă pot spune dacă PRO ROMÂNIA sau ALDE sau USR vor face parte din formula guvernamentală, pentru că sunt lucruri ce urmează a fi discutate și dezbătute. Ar fi o speculație să spun acum că PRO ROMÂNIA ar intra sau nu la guvernare, că va avea prefect sau nu! Vă reamintesc faptul că prefecții sunt persoane apolitice. PNL nu trebuie să facă aceleași greșeli precum PSD”, a mai spus Gigel Șirbu.

Deputatul Virgil Popescu a precizat că nu vizează schimbări ale majorității în Consiliul Local sau Consiliul Județean: „Nu avem o majoritate în CJ Mehedinți. PSD are singur majoritate, la care se adaugă ALDE. Dacă vom avea majoritatea necesară, vom încerca!”

Virgil Popescu: „Nu am discutat cu nimeni o propunere de ministru!”

Deputatul Virgil Popescu a dorit să facă precizări cu privire la zvonurile vehiculate potrivit cărora va fi viitorul ministru al Energiei sau Economiei în viitorul Guvern Orban.

„În interiorul partidului nu s-a discutat o astfel de propunere și niciun fel de alte propuneri. Cu mine personal nu a vorbit nimeni, nu mi-a propus nimeni nimic. Mulțumesc presei pentru aprecieri, dar sunt doar supoziții”, a precizat deputatul Virgil Popescu.

Articolul precedentArbitrul de Liga I Marian Balaci s-a înscris în PNL
Articolul următorCine este candidatul PNL la Primăria Drobeta Turnu Severin