PREFECTUL CERE VÂRSTNICILOR SĂ SPRIJINE FAMILIA TRADIȚIONALĂ, DE ZIUA LOR

Declarație șocantă a prefectului de Mehedinți, Nicolae Drăghiea, la ședința Comisiei de Dialog Social pentru persoanele vârstnice, de la nivelul Instituției Prefectului Mehedinți! Unui lider al pensionarilor din Mehedinți, care a cerut sprijin pentru organizarea Zilei Persoanelor Vârstnice, de pe data de 1 octombrie, i s-a propus de către prefect să ajute la promovarea referendumului pentru familia tradițională. Vârstnicii ar urma să pună banere și să aducă cel puțin 200 de oameni în sală. „Să ne ajutăm reciproc” – le-a spus prefectul vârstnicilor. După care a rostit franc: „Aici nu e politică! Îmi asum public asta!”

Iată întreaga înregistrare (partea de campanie între minutul 3:49 și minutul 7:20):

Întâlnirea de astăzi a Comisiei de Dialog Social pentru Persoanele Vârstnice a adus în atenție o situație pe cât de interesantă, pe atât de ciudată. Printre alte discuții de interes între prefect și liderii pensionarilor din Mehedinți, a apărut rugămintea din partea pensionarilor să fie ajutați să organizeze așa cum se cuvine Ziua Persoanelor Vârstnice, care se sărbătorește anual pe data de 1 octombrie. Prefectul Nicolae Drăghiea le-a sugerat pensionarilor să pună evenimentul cumva sub egida Anului Centenar, dar să nu uite nici de Campania pentru referendumul din data de 7 octombrie 2018, destinat familiei tradiționale. În acest fel, spune prefectul, „generația aceasta de oameni în vârstă trebuie și poate să apere valorile tradiționale românești ale familiei”. Conform propunerii domnului prefect ar trebui să fie afișate în sală banere mari cu îndemnuri la sprijinirea familiei tradiționale, iar în sală să fie prezenți cât mai mulți pensionari.

Dumneavoastră hotărâți dacă ne putem ajuta reciproc, pentru că ne aflăm și într-o perioadă, și aici nu e politică, ce vă spun eu nu aș spune-o aici! Ne aflăm în acea perioadă de campanie pentru referendum și atunci să putem aborda și un banner mare și să implică și Primăria și Consiliul Județean și să facem această manifestare sub o egidă ceva de genul să păstrăm familia tradițională. Generația noastră e responsabilă de ce lăsăm în urmă! A gândi și a înfăptui românește, asta nu e politică! Să găsim soluții să fie sala bine pavoazată, să aducem câteva spectacole de elevi, dar ceva consistent, să facem o acțiune care să-i stea cu 100 – 200 de pensionari din toate zonele. Să ne adunăm și să discutăm detaliile!” – aceasta este declarația șocantă a prefectului de Mehedinți, Nicolae Drăghiea.

Referendumul pentru familia tradițională ar trebui să aibă loc pe 7 octombrie sau chiar timp de două zile, pe 6 și 7 octombrie, iar campania pentru acest referendum în rândul pensionarilor este ca o mană cerească pentru organizatori. De asemenea, prefectul spune că trebuie implicate și alte intituții ale statului, precum Primăria sau Consiliul Județean.

Articolul precedentPopulația județului Mehedinți, în scădere vertiginoasă
Articolul următorTinerii liberali au dat startul campaniei “Caravana Tricolorul”