Au fost instalate primele utilaje care vor lucra la tronsonul de autostradă Pitești-Curtea de Argeș.

„De curând, în localitatea Vîlcelele, au fost aduse primele utilaje care vor lucra la construcția tronsonului 5, dintre Pitești și Curtea de Argeș. Constructorul Astaldi a început deja organizarea de şantier şi lucările pregătitoare intrării în şantier. Conform directorului general al CNAIR, Mariana Ioniță, lucrările pentru construirea lotului 5 vor începe cel mai târziu la începutul lunii iunie.  

Aceasta a efectuat în urmă cu două săptămâni o vizită de lucru lângă Pitești, în satul Vîlcelele, unde au început o serie de lucrări pregătitoare, organizarea de şantier, instalarea staţiilor de beton și de asfalt pentru construirea tronsonului de autostradă.

Contractul pentru proiectarea şi execuţia lotului 5 Piteşti- Curtea de Argeş a fost semnat în mai 2020, la sediul Instituției Prefectului Argeș, în prezența liderului PNL, Ludovic Orban, a președintelui PNL Argeș, Adrian Miuțescu și a parlamentarului liberal argeșean Dănuț Bica.

Licitația organizată de CNAIR a fost câștigată de antreprenorul Astaldi din Italia. Contractul, de 1,7 miliarde lei, are termen de execuţie 4 ani, iar garanţia este de 10 ani. Pe traseu sunt prevăzute 12 poduri, 6 pasaje, un viaduct şi 3 noduri rutiere.

Proiect de căpătâi pentru liberalii argeșeni și unul “de suflet” pentru președintele PNL, Ludovic Orban, autostrada Pitești-Sibiu nu mai este demult doar o schiță prin sertarele ministerelor. Guvernul liberal a reușit deblocarea acestui obiectiv deosebit de important pentru economia județului Argeș, care înregistrează progrese vizibile”- Departamentul de comunicare al PNL Argeș

Articolul precedentCum va fi vremea de Paște
Articolul următorCe REGULI trebuie să respecte românii în noaptea de Înviere