În cadrul Proiectului “100 de file de istorie din Cartea Unirii”, proiect cultural cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național, miercuri, 5 septembrie 2018, au fost organizate atelierele de lucru “Transilvania” și “Regatul României”, care au avut ca temă audiții de muzică patriotică și interpretare de cântece legate de Unire.

Copiii de la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Mehedinți, participanți la aceste două ateliere, s-au bucurat de prezența Grupului vocal “Izvorașul”, al Episcopiei Severinului și Strehaiei.

“Grupul vocal Izvorașul a interpretat cântece patriotice, ale căror versuri sunt pline de informații referitoare fie la trăirile soldaților eroi în lupte, fie la năzuința acerbă de unire a tuturor românilor. Interacțiunea dintre copii și Grupul Izvorașul a fost una deosebită, micuții învățând de la invitații speciali-Izvorasul- cântece cu un puternic mesaj patriotic”, spun reprezentanţii Muzeului Regiunii Porţilor de Fier.

“Toți ne-am simțit astăzi foarte emoționați, iar copiii au fost pe cât de entuziaști, pe atât de contemplativi, în sensul că au realizat că participă la o altfel de activitate. Sunt convinsă ca aceste cântece vor dori să le mai audă și vor reuși să le interpreteze și ei pentru alții, ca mesageri ai cântecelor patriotice”, a declarat managerul Muzeului Regiunii Porților de Fier, Doinița Mariana Chircu.

Articolul precedentHoţ identificat imediat după comiterea faptei
Articolul următorAJOFM Mehedinţi: Peste 3.000 de persoane şi-au găsit un loc de muncă de la începutul anului