Proteste și în Severin, luni seara. Câteva sute de oameni au ieșit în stradă pentru a-și exprima nemulțumirea față de măsurile anunțate.

A fost nevoie de intervenția poliției.

Imagine

Protestatarii spun că nu sunt de acord cu restricțiile anunțate de reprezentanții Guvernului.

Protestele față de restricțiile impuse în România în contextul pandemiei de COVID-19 au loc, pentru a doua seară la rând, în Capitală și în alte câteva orașe, luni seara.

La manifestația din Piața Universității din București, un bărbat a fost ridicat de către jandarmi. Protestele sunt organizate de către AUR, iar la manifestația din București participă lideri ai partidului, în frunte cu George Simion, dar și senatoarea Diana Șoșoacă, exclusă din AUR.

Imagine

Proteste și la Galaţi, unde peste 1.000 de protestatari au mers în faţa Prefecturii. A fost nevoie de intervenția jandarmilor pentru a respinge o tentativă de ocupare a carosabilului.

O parte dintre participanţii la protest au început să se manifeste violent faţă de jandarmi, care, echipaţi cu scuturi, au format un cordon pentru a-i împiedica să se apropie de Palatul Administrativ şi să blocheze total traficul rutier pe strada Domnească.

Unii protestatari au încercat să agreseze forţele de ordine şi au aruncat cu trei petarde spre Prefectură. 

La Deva, Hunedoara şi Petroşani alte câteva sute de persoane au ieșit pe străzi.

Aproximativ 150 de oameni au pornit din faţa Prefecturii Hunedoara într-un marş pe principalele bulevarde ale oraşului.

Sursa: Realitatea de Mehedinti

Articolul precedentCulisele Statului Paralel: Cum a ajuns BTT, oaza de relaxare a tineretului comunist, vaca de muls a profitorilor postcomuniști
Articolul următorROMANIA IN REALITATE, invitat FLAVIUS MAN