Programul Rabla ar putea suferi, anul acesta, o nouă modificare importantă. Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a anunțat că proprietarii mașinilor vechi ar putea primi un bonus de la stat și de la autoritățile locale pentru a-și radia automobilele, dar fără să fie obligați să-și cumpere altele noi, cum se întâmplă în prezent.

„„La Rabla și Rabla Plus trebuie să cumperi o mașină. Aici autoritatea publică locală poate să spună: nu vreau să cumperi altă mașină. Dacă renunți la mașina ta și mergi cu bicicleta, cu mijloacele de transport în comun, cu orice altă alternativă, eu te bonusez, te ajut. Într-o colaborare cu ei, cred că putem găsi soluții foarte interesante. Ne trebuie un cadru flexibil, astfel încât fiecare să poată găsi soluții adecvate pentru situația locală. Poate să vină autoritatea locală cu o variantă de biciclete, sau cu un bonus mai mic”, a spus ministrul.

Scopul introducerii acestei modificări, care s-ar putea regăsi în regulamentul programului Rabla chiar începând din acest an, este să fie scoase din circulație cât mai multe mașini poluante, întrucât România și-a asumat, în Planul Național de Redresare și Reziliență, să scoată din trafic 250.000 de autoturisme mai vechi de 15 ani, până în 2026.

Administrația Fondului pentru Mediu ar putea acoperi 1.500 de lei din acest bonus pentru fiecare mașină radiate, a declarat Barna.