Şoferii cărora li se suspendă dreptul de a conduce pentru 60 sau 90 de zile, pot să-şi redobândească permisul mai devreme, dacă promovează un test scris de reverificare a cunoştinţelor rutiere.

Şeful Serviciului Poliţie Rutieră, Cristian Tiţa, a declarat că în judeţul Olt examenul se susţine doar în Slatina.

„Doar în Slatina se susţine proba scrisă pentru redobândirea permisului de conducere. Anterior pandemiei, examenul se susţinea la Poliţia municipiului Slatina, dar pentru asigurarea măsurilor de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV2 în rândul cadrelor Poliţiei municipiului, am încheiat un contract de comodat cu o persoană privată care ne-a pus la dispoziţie o sală, într-o locaţie din Slatina, unde funcţionează şi un centru de formare profesională, pe strada Piteşti la numărul 163”, a afirmat acesta.

Pentru a susţine examenul, candidaţii nu trebuie să se programeze. Dacă ştiu că îndeplinesc condiţiile pentru a-şi reduce perioada de suspendare, aceştia trebuie să se prezinte la locaţia din Slatina, în fiecare miercuri la ora 9.00.

Printre condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească se numără vechimea permisului de conducere, dar şi ca aceştia să fie în primele 30 de zile din perioada de suspendare.

„Nu se face programare. Pur şi simplu, persoanele care se încadrează pentru susţinerea acestui test se prezintă cu dovada înlocuitoare permisului de conducere şi cu buletinul, în fiecare miercuri, la ora 9.00. Membrii comisiei de supraveghere şi examinare le verifică aceste dovezi pentru a vedea dacă îndeplinesc condiţiile din Codul Rutier pentru a susţine acest examen. Trebuie, în primul rând, candidatul să fie în perioada de suspendare, trebuie să fie în primele 30 de zile. De asemenea, trebuie să aibă permisul de conducere cu o vechime mai mare de un an”, a adăugat Cristian Tiţa.

Ulterior promovării testului, candidaţii mai sunt verificaţi o dată pentru a se stabili dacă se în cadrează pentru reducerea suspendării.

„După susţinerea testului şi promovarea acestuia, persoana respectivă mai depune o cerere de reducere a perioadei de suspendare a permisului de conducere. Acea cerere este încă o dată analizată, cu verificarea bazei de date”, a conchis şeful SPR Olt.

 

Articolul precedentPlatforma STS pentru programarea la vaccinarea anti-COVID nu este funcțională
Articolul următorBilanț coronavirus: 1.509 de cazuri noi și 50 de decese. Vezi situația pe fiecare județ