REGULA DE AUR „HABAR N-AM!”, LA INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN MEHEDINȚI (video)

Inspectoratul Școlar Județean prins din nou pe picior greșit! Instituția Prefectului Mehedinți a dorit să știe cu exactitate câți elevi din Mehedinți se află în această vară în tabere școlare organizate și nu mică le-a fost mirarea reprezentanților Guvernului să afle că șefii Inspectoratului Școlar habar nu aveau de aceste date, deși, spune prefectul, aveau obligația să le știe.

Cât de sigure mai pot fi taberele școlare și cât interes mai există pentru soarta copiilor care participă la ele! Sunt întrebări la care șefii Inspectoratului Școlar Mehedinți au fost chemați să răspundă, dar au ridicat din umeri. Mai exact, demersul perfect legal, de a cere o evidență cu elevii plecați în tabere școlare a plecat de la subprefectul de Mehedinți, Octavian Tuțu. Din păcate, acesta a primit un răspuns aiuritor, care l-a scos din minți și pe prefectul Nicolae Drăghiea. Inspectoratul școlar a precizat că nu are o asemenea evidență, deoarece taberele se organizează vara și copiii sunt în vacanță.

„Articolul 9 din Ordinul Ministrului prevede aprobarea noastră doar pentru scoaterea de la ore. Metodologia s-a schimbat, din nefericire. Se prevede aprobarea de către conducerea unității, transmiterea de informații către organele care pot asigura siguranța și avizul Inspectoratului doar pentru scoaterea de la ore”, se apără inspectorul școlar Virgil Degeratu, reprezentantul IȘJ Mehedinți.

UPDATE

la scurt timp după publicarea acestui articol, inspectorul școlar general al IȘJ Mehedinți a postat pe facebook o replică. Din respect pentru punctul său de vedere, îl redăm integral:

„Conform regulamentului cadru de organizare si desfășurare a taberelor școlare …art 9 „În cazul în care tabara se organizează în timpul orelor de curs, în situații excepționale bine justificate, unitatea de învățământ va solicita aprobarea ISJ,…….”. Doar în acest caz este obligatoriu informarea și acordul ISJ”.

iată ce spune legea la care făcea referire prefectul:

Ordinul nr. 124/2018 pentru aprobarea Metodologiei și regulamentului de tabără privind organizarea și desfășurarea activităților de tabără de odihnă în centrele de agrement/bazele turistice proprii Ministerului Tineretului și Sportului – Art. 1. – Se aprobă Metodologia și regulamentul de tabără pentru organizarea și desfășurarea activităților de tabără de odihnă în centrele de agrement/bazele turistice proprii Ministerului Tineretului și Sportului, prevăzută în anexa*) care face parte integrantă din prezentul ordin.

„Direcțiile Județene pentru Sport și Tineret (DJST), respectiv Direcția pentru Sport și Tineret a Municipiului București (DSTMB), denumite în continuare Direcții, organizează activitatea de primire și trimitere a copiilor și tinerilor în centrele de agrement/bazele turistice din rețeaua națională. Activitățile de tabără pentru tineret se desfășoară atât în perioada vacanțelor școlare cât și în restul anului (evenimente și cazăriocazionale, excursii, minisejururi). (2) Pentru desfășurarea taberelor sunt absolut necesare următoarele condiții: a) – recomandarea directorului școlii pentru cadrul didactic însoțitor, conform Anexei 1; b) – respectarea tarifelor din ofertele Direcțiilor Județene pentru Sport și Tineret, postate pe site. (3) Prin excepție: în cazul în care un cadru didactic organizează activități de tabără cu un grup format din elevi ai mai multor unități de învățământ, poate organiza aceste activități în baza delegației, conform modelului prezentat în Anexa nr. 2 emise de către Direcție și recomandarea prealabilă a directorului unității de învățământ de care aparține, conform Anexei nr. 1.”

Concluzia tragi-comică a discuției de la Prefectură nu poate fi decât una singură: Cei de la Inspectoratul Școlar au mai aflat ceva nou și, cel mai probabil, pentru taberele de anul viitor vor fi mai atenți.

Articolul precedentSIGURANȚA ÎN ȘCOLI, TEORETIC, ARE PRIORITATE MAXIMĂ
Articolul următorReținut pentru furt de țigări dintr-un magazin