Economia zonei euro şi cea a Uniunii Europene a înregistrat o creştere uşoară în trimestrul al doilea, comparativ cu trimestrul precedent, iar România a avut cea mai modestă performanţă economică din blocul comunitar, conform datelor revizuite publicate vineri de Eurostat.

Potrivit acestor date, Produsul Intern Brut al celor 20 de ţări care au trecut la moneda unică a înregistrat un avans de 0,2% în perioada aprilie-iunie 2024, comparativ cu trimestrul precedent. Este vorba de o performanţă uşor mai slabă decât creşterea de 0,3% anunţată iniţial Eurostat. Oficiul european a revizuit şi datele privind Uniunea Europeană, a cărei economie a înregistrat un avans de 0,2% în trimestrul al doilea comparativ cu trimestrul precedent, uşor mai puţin decât creşterea de 0,3% anunţată iniţial.

În rândul statelor membre, cele mai puternice ritmuri de creştere ale PIB-ului au fost înregistrate în Polonia (1,5%), Grecia (1,1%) şi Ţările de Jos (1%). Portugalia şi România sunt la coada clasamentului cu o creştere economică de 0,1% în trimestrul al doilea, potrivit Eurostat.

Separat, Eurostat a dat vineri publicităţii cifrele privind evoluţia ratei de ocupare a forţei de muncă în trimestrul al doilea. Conform acestor date, numărul persoanelor ocupate a crescut cu 0,2% în zona euro, şi cu 0,1% în Uniunea Europeană, în trimestrul al doilea, comparativ cu trimestrul precedent, iar România a fost ţara cu cea mai puternică scădere a ratei de ocupare de la un trimestru la altul.

În al doilea trimestru din 2024, ţările membre care au înregistrat cele mai puternice creşteri ale ratei de ocupare au fost: Irlanda şi Lituania (ambele cu 1,1%) şi Estonia (0,8%). Cele mai importante scăderi ale ratei de ocupare au fost înregistrate în România (minus 0,5%) şi Finlanda (minus 0,4%).

Eurostat estimează că în al doilea trimestru al acestui an, în Uniunea Europeană erau 281,6 milioane persoane ocupate, dintre care 170,1 milioane în zona euro.

În cazul României, cifrele publicate anterior de Institutul Naţional de Statistică arată că Produsul Intern Brut în trimestrul II 2024, comparativ cu trimestrul I 2024, a fost în termeni reali mai mare cu 0,1%. Faţă de acelaşi trimestru din anul 2023, Produsul intern brut a înregistrat, în trimestrul II 2024, o creştere de 0,8% atât pe seria brută cât şi pe seria ajustată sezonier.

Pe date ajustate sezonier, PIB-ul estimat pentru trimestrul II 2024 a fost de 430,772 miliarde lei preţuri curente, în creştere – în termeni reali – cu 0,1% faţă de trimestrul I 2024 şi 0,8% faţă de trimestrul II 2023. Produsul intern brut estimat pentru semestrul I 2024 a fost de 853,781 miliarde lei preţuri curente, în creştere – în termeni reali – cu 1,5% faţă de semestrul I 2023.

Pe serie brută, PIB-ul estimat pentru trimestrul II 2024 a fost de 408,039 miliarde lei preţuri curente, în creştere – în termeni reali – cu 0,8% faţă de trimestrul II 2023, iar pentru semestrul I 2024, de 756,910 miliarde lei preţuri curente, în creştere – în termeni reali – cu 0,7% faţă de semestrul I 2023.

AGERPRES

Articolul precedentROMÂNIA, CODAŞĂ ÎN UE LA CREŞTEREA ECONOMICĂ ŞI RATA DE OCUPARE ÎN TRIMESTRUL AL DOILEA
Articolul următorDECA: SUPLIMENTĂM NUMĂRUL DE EDUCATOARE ŞI ÎNGRIJITOARE PENTRU EDUCAŢIA TIMPURIE