Viceprimarul Daniel Cîrjan anunță că alături de consilierii locali liberali a inițiat un proiect de hotărâre care prevede constituirea unei Organizații de Management al Destinației la nivelul municipiului Drobeta Turnu Severin.
Acest proiect presupune asocierea Consiliului Local al municipiului Drobeta-Turnu Severin cu organizațiile/federațiile patronale din turism sau, după caz, cu reprezentanți ai mediului privat din turism, putând adera în calitate de membru asociat și alte entități relevante, precum asociații de promovare, asociații profesionale, administratori ai ariilor protejate, mediu academic și de formare profesională în turism și alții asemenea.
„Acest model de promovare și dezvoltare a turismului este folosită cu succes în județul Bihor și municipiul Oradea, care a devenit un exemplu de urmat în ceea ce privește turismul. E nevoie de o strategie de turism la nivelul municipiului, dezvoltată prin colaborarea directă cu sectorul asociativ și privat din domeniul turismului, adică realizată împreună cu specialiștii din domeniu”, spune viceprimarul Daniel Cîrjan.
Această entitate care se formează va avea printre atribuții: activităţi de promovare turistică a municipiului Drobeta-Turnu Severin, elaborarea strategiei de dezvoltare a turismului în Drobeta-Turnu Severin, identificarea resurselor financiare, inclusiv programe de finanţare nerambursabilă a unor proiecte noi din domeniul turismului, încurajarea şi implementarea iniţiativelor, practicilor, programelor şi proiectelor din domeniul turismului durabil, atragerea şi facilitarea investiţiilor în turismul din Drobeta-Turnu Severin, cooperarea şi/sau afilierea cu/la organisme interne şi/sau internaţionale pentru promovarea integrată a oportunităţilor turistice din Drobeta-Turnu Severin şi pentru a obţine informaţii, consultanţă şi sprijin din partea acestor organisme, valorificarea oportunităţilor turistice, dezvoltarea si promovarea diferitelor forme de turism (cultural, de agrement, de aventură, ecoturism, agroturism, de afaceri, de week-end, etc.), dezvoltarea şi promovarea produselor, a valorilor tradiţiei şi ale culturii, a turismului din Drobeta-Turnu Severin.