SENS GIRATORIU, ÎN INTERSECȚIA MORȚII

Mult așteptatul sens giratoriu de pe centura ocolitoare a municipiului, la intersecția cu Cicero, va fi gata în câteva zile. Este vorba de un sens giratoriu provizoriu, până când se va putea construi unul definitiv. Directorul Regionalei de Drumuri Craiova a dat startul lucrărilor astăzi la prânz, iar oficialitățile locale au participat la eveniment.

Din discuțiile purtate, problemele de trafic de pe centura ocolitoare a municipiului Drobeta Turnu Severin, la intersecția cu DJ 607B se vor încheia cel mai târziu mâine, la prânz.  Întârzierile au fost generate de procedurile privind achizițiile publice. Deocamdată este un sens giratoriu provizoriu, pasul următor este să facem un sens giratoriu definitiv”, a declarat președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

Intersecția morții, așa cum i se mai spune, a fost în ultimii ani scena mai multor accidente groaznice. Lipsa unui sens giratoriu, coroborată cu creșterea accelerate a valorilor de trafic a dus la tragedii. Numai anul trecut, în intersecțiile de pe centura municipiului și-au pierdut viața 6 oameni, iar ați 40 au fost răniți grav.

Articolul precedentDRDP CRAIOVA REIA LUCRĂRILE PE VIADUCTE, ÎNTRE SEVERIN ȘI ORȘOVA
Articolul următorVernisaj la Palatul Culturii “Teodor Costescu”: „Centenarul Marii Uniri în Oltenia”