Polițiștii din cadrul Serviciului și Biroului Rutier au controlat în ultimele 24 de ore 91 de autovehicule și au legitimat un număr de 107 persoane, constatând 73 de abateri la regimul circulației pe drumurile publice.
Ofițerii și agenții de poliție au urmărit conștientizarea conducătorilor de autovehicule și a pasagerilor asupra importanței utilizării centurii de siguranță, respectarea prevederilor legale privind regimul de viteză, circulația pietonilor, depășirea, acordarea de prioritate, oprirea și staționarea vehiculelor.
Au fost sancționați 4 conducători auto care au depășit viteza legală pe diferite sectoare de drum și 18 șoferi care nu purtau centura de siguranță.
Polițiștii au mai aplicat 6 sancțiuni contravenționale pentru lipsa documentelor, iar 8 sancțiuni contravenționale au fost aplicate pietonilor pentru traversări neregulamentare.
Valoarea sancțiunilor aplicate este de 21.295 lei.
Polițiștii au reținut în vederea suspendării sau anulării 3 de permise de conducere.
Pentru contracararea aspectelor negative în trafic și prevenirea accidentelor de circulație, poliția rutieră va continua acțiunile și controalele, vizând în special combaterea principalelor cauze ale accidentelor rutiere înregistrate în ultima perioadă de timp.