Vernisaj de excepție la Palatul Culturii „Teodor Costescu”

IMG_4740
Sala ARTelier din incinta Palatului Culturii „Teodor Costescu” a fost vineri seară gazda unui eveniment cultural de excepţie. Este vorba de expoziţia de grafică semnată de Emilian Iachimovski, care reuneşte o parte din lucrările sale ce se regăsesc în conținutul unor cărți de poezii.De altfel, doi dintre scriitorii care au colaborat de-a lungul timpului cu graficianul Emilian Iachimovski au ținut să fie prezenți la vernisaj și să-i mulțumească personal artistului.„Dragi prieteni, vernisajul acesta este doar un pretext de a vă avea împreună. Este pentru prima dată în viața mea când reușesc să-mi adun toți prietenii la un loc. Artiștii ar trebui să poarte fiole de cianură la gât ca un mod rapid de a scăpa de realitate. Cu siguranță eu și poate și câțiva dintre dumneavoastră știm că am ajuns la vârsta când viața nu ne mai oferă lucruri, ci ne ia. Trec anii prin noi sau prin tuneluri și la un moment dat rămânem doar niște tuburi goale. Înainte de 1989 îmi era teamă, dar făceam ce vroiam, acum în 2018 nu mai îmi este teamă, dar îmi este foarte greu să fac ce vreau. Astăzi, aici, vorbele mele, nu sunt pentru ascultat, ci mai cu seamă pentru privit”, a spus artistul în deschiderea evenimentului.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 11:39 - Șefa ICCJ, Lia Savonea, acuză un atac "toxic" asupra Justiției, cu scopul de a o controla - VIDEO
- 09:10 - Analiză AEI: 1 din 3 români abia își mai permit energia. Facturile împing familiile spre sărăcie
- 09:07 - Operațiunea Jupiter - ziua 3: 400 de percheziții în dosare de evaziune, înșelăciune, delapidare, spălare de bani, contrabandă
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Mehedinti și pe Google News












