Social· 1 min citire

Bilanț tragic în munți: 14 morți într-o singură lună

FOTO: Salvamont Argeș

FOTO: Salvamont Argeș

Scris de Ionut Dumitrescu Publicat: 9 sept. 2026, 13:58

Salvamont trage un semnal de alarmă privind deficitul grav de personal, având o capacitate de intervenție de doar 18,75% la nivel național.

Luna august, cea mai aglomerată perioadă a sezonului estival la munte, a adus un bilanț sumbru pentru echipele de salvare din România. Conform datelor prezentate de Salvamont România, 14 persoane și-au pierdut viața în zonele montane, cu un deces mai mult față de aceeași perioadă a anului trecut.

Salvatorii au intervenit în peste 500 de misiuni de salvare, reușind să acorde primul ajutor și să extragă cu succes 667 de persoane aflate în dificultate, unele fiind predate echipajelor de la SMURD, Serviciul de Ambulanță sau chiar preluate cu elicopterele IGAV.

Resurse minime pentru misiuni vitale

Dincolo de tragedii și miile de solicitări, dispeceratul a primit sute de apeluri de urgență și aproape 2.000 de cereri de informații, instituția confruntându-se cu o mare problemă de personal.

Reprezentanții Salvamont atrag atenția că numărul salvatorilor montani este alarmant de mic în raport cu nevoile reale. În prezent, capacitatea operativă de intervenție acoperă doar 18,75% din necesarul la nivel național.

Deși toți cei aproximativ 860 de salvatori atestați, dintre care doar 360 sunt angajați, iar restul voluntari, au reușit să onoreze cu succes absolut toate apelurile fără a rata vreo misiune, deficitul de resurse rămâne un pericol constant pentru siguranța turiștilor.

Distribuie articolul

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea de Mehedinti și pe Google News

Mai multe știri din Social