Acasă Actual Surprinși în zona pădurii Crivina, fără documente asupra lor

Surprinși în zona pădurii Crivina, fără documente asupra lor

Persoanele în cauză au fost conduse la sediul sectorului pentru verificări, unde li s-a făcut triajul epidemiologic. Polițiștii de frontieră au stabilit că cei în cauză sunt cetățeni din Irak și Afganistan, zece adulți, cu vârste cuprinse între 24 şi 57 de ani și doisprezece copii, cu vârste cuprinse între 18 luni şi 15 ani.

Cetăţenii străini au declarat că au trecut frontiera din Serbia, cu o ambarcaţiune  gonflabilă cu motor, condusă de unul dintre ei.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin, pentru depistarea tuturor persoanelor implicate și pentru a stabili întreaga arie infracțională, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Cetățenii străni au fost surprinși de politistii de frontiera din Mehedinţi în cadrul unei acțini privind prevenirea şi combaterea migrației ilegale, la finalul săptămâni trecute.

Sursa: Realitatea de Mehedinti

Articolul precedentRestricții de circulație. Ce zone sunt afectate la această oră
Articolul următorBilanț coronavirus 7 iunie: 89 de cazuri noi, 16 decese