Amenzi în perioada minivacanței prilejuită de trecerea dintre ani. Poliţiştii mehedințeni au acţionat pentru impunerea respectării legislației rutiere și prevenirea accidentelor de circulație.

Au fost descoperite 409 abateri la regimul circulaţiei pe drumurile publice și au fost sancţionaţi 108 conducători auto, care au depăşit viteza legală pe diferite sectoare de drum și 26 de şoferi care nu au purtat centura de siguranţă.

Valoarea totală a sancţiunilor aplicate este de aproximativ 107 000 lei.

Au fost reţinute în vederea suspendării sau anulării 48 de permise de conducere.

Poliţia rutieră anunță că va continua acţiunile şi controalele pe sectoarele de drum din municipiu și județ.”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Mehedinți, Robert Tudosie.

Polițiștii din cadrul Postului de Poliția Tâmna au depistat, în trafic, un bărbat din comuna Șimian, în timp ce conducea un autovehicul fără a deține permis de conducere pentru nici o categorie. Totodată, în urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că autovehiculul a fost radiat din circulație în urmă cu mai mult timp, plăcuțele de înmatriculare fiind false. În acest caz, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și a infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu numere false de înmatriculare. 
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Baia de Aramă au depistat, în trafic, în orașul Baia de Aramă, un bărbat în vârstă de 41 de ani care conducea un autovehicul după ce ar fi consumat băuturi alcoolice. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind o valoare de 0.88 mg/L alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infractiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe.

Polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Cujmir au depistat, în trafic, pe DN56A, în raza comunei Cujmir, un bărbat de 54 de ani, din comuna Dârvari, în timp ce se deplasa pe o bicicletă după ce ar fi consumat băuturi alcoolice. Bărbatul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind o valoare de 1,25 mg/L alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe.

Polițiștii din cadrul Poliției Oraș Vânju Mare au fost sesizați, prin apel la 112, de către o femeie de 42 de ani, cu privire la faptul că, pe raza localității Orevița Mare, s-a produs un accident rutier soldat cu pagube materiale. 

La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Poliției oraș Vânju Mare împreună cu polițiști din cadrul Secției Poliție Rurală Vânju Mare, iar în urma cercetărilor efectuate au constatat faptul că, pe DC 123, în raza localității Orevița Mare, un bărbat de 30 de ani, din orașul Vânju Mare, ar fi pierdut controlul volanului și a ieșit în afara părții carosabile. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind o valoare de 0,94 mg/L alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice pentru stabilirea alcoolemiei. Bărbatul s-a ales cu dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Sursa: Realitatea de Mehedinti

Articolul precedentFostul șef SIE, Ioan Talpeș, dezvăluiri bombă din culisele privatizării Petrom. Șpăgi de milioane de dolari
Articolul următorMeteoSuisse, din Elveția, a înregistrat unele dintre cele mai ridicate temperaturi din toate timpurile