Polițiștii mehedințeni intervin cu celeritate la cazurile de violență domestică. Oamenii legii nu tolerează astfel de comportamente față de cei care, prin acțiunile lor, provoacă vătămări corporale celor apropiați.
În acest weekend, polițiștii mehedințeni au emis trei ordine de protecție provizorii față de trei bărbați, cu vârste cuprinse 43 și 58 de ani, din județul Mehedinți.
Aceștia, pe fondul consumului de alcool, dar și a altor aspecte ale vieții familiale, au agresat atât verbal cât și fizic membrii familiei.
Victimele nu au solicitat îngrijiri medicale de specialitate, dar au cerut ajutorul polițiștilor care au intervenit în cel mai scurt timp pentru aplanarea stărilor conflictuale și crearea unui climat de liniște și siguranță.
Față de persoanele respective oamenii legii au emis ordine de protecție provizorii, pentru o perioadă de cinci zile și au deschis și dosare penale pentru infracțiuni amenințare, distrugere și violență în familie,
La data de 10 mai a.c., polițiștii Postului de Poliție Gruia au fost sesizați de un bărbat de 82 ani, din localitate, cu privire la faptul că în ziua de 09 mai a.c., în jurul orei 20.00, în timp ce se afla la domiciliu, a fost agresat de fiul său, de 58 ani.
De asemenea, pe fondul consumului de alcool, bărbatul a distrus două fereste ale locuinței și l-a amenințat pe octogenar.
Victima nu a solicitat îngrijiri medicale, însă polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu pe numele agresorului. La aceeași dată, 10 mai a.c., Poliția municipiului Drobeta Turnu Severin a fost sesizată de o femeie de 50 ani, din municipiu, cu privire la faptul că în timp ce se afla la domiciliu, a fost agresată de soțul său.
La fața locului s-a deplasat o patrulă de poliție din cadrul Biroului de Ordine Publică, iar din verificări s-a stabilit că soțul apelantei, în vârstă de 51 ani, din municipiu, în urma unui conflict spontan generat de aspecte ale vieții familiale, a agresat atât soția cât și pe fiica acestora de 16 ani.
Victimele nu au suferit leziuni care să necesite îngrijiri medicale, iar față de bărbatul de 51 ani, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu.
Totodată, a fost deschis un dosar penal sub aspectul săvîrșirii infracțiunii de violență în familie.
La data de 12 mai a.c., ora 17:08, Poliția municipiului Drobeta Turnu Severin a fost sesizată prin S.N.U.A.U. 112, de către un bărbat de 43 ani, din oraşul Vînju Mare, județul Mehedinți, referitor la faptul că, la locuinţa soţiei sale, de 27 ani, din municipiul Drobeta Turnu Severin, judeţul Mehedinţi, o persoană intenționează să întreţină raporturi sexuale cu aceasta şi copiii săi.
La faţa locului s-a deplasat o patrulă de poliție din cadrul Biroului Ordine Publică al Poliţiei municipiului Drobeta Turnu Severin, care au identificat în scara imobilului, pe apelant, în timp ce lovea uşa apartamentului, intenţionând să pătrundă în locuinţă.
La sosirea polițiștilor, bărbatul manifesta un comportament agresiv, iar din verificările efectuate s-a stabilit că aspectele sesizate de acesta nu se confirmă, motiv pentru care polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu, pentru o perioadă de 5 zile.