Un avocat mehedințean, Emil Pașolea, va ocupa funcția de Adjunct al Avocatului Poporului.

Acesta a depus în Parlament jurământul de credință.

Emil Paşolea a preluat domeniul proprietate, muncă, protecţie socială, impozite şi taxe.

Ceilalți trei adjuncți sunt Zsolt Molnar – domeniul drepturile omului, egalitate de şanse între bărbaţi şi femei, culte religioase şi minorităţi naţionale; Cynthia Carmen Deaconescu – domeniul drepturile familiei, tinerilor, pensionarilor, persoanelor cu handicap; Ioan Gânfălean – domeniul apărarea, protecţia şi promovarea drepturilor copilului – Avocatul Copilului.

Adjuncții Avocatului Poporului sunt numiţi pe o perioadă de 5 ani de Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, la propunerea Avocatului Poporului, cu avizul comisiilor juridice ale celor două camere ale Parlamentului.

Sursa: Realitatea de Mehedinti

Articolul precedentCum este vremea astăzi în țară
Articolul următorÎntorsura Fest revine și în 2023 – a treia ediție promite muzică bună și distracție cât cuprinde! Tradiția Doomstriker cunoaște un nou capitol – Foto & Video