VAL IMPRESIONANT DE INCENDII DE VEGETAȚIE USCATĂ ÎN MEHEDINȚI. ISU TRECE LA AMENZI!

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Mehedinți trece la amenzi usturătoare, în cazul incendierii ternurilor. Incendiile de vegetație uscată s-au înmulțit alarmant în ultima perioadă. Aproape zilnic, pompierii intervin la 4 – 5 cazuri. În acest context, au începută curgă și amenzile. Primul beneficiar este un bărbat din Șimian.

ISU Mehedinţi trece la măsuri drastice, după ce incendiile de vegetație uscată s-au înmulțit. Pompierii au constatat faptul că marea majoritate a acestora sunt provocate de incendierea voluntară a terenurilor. Un bărbat din localitatea Şimian a fost sancţionat, astăzi, pentru incendierea vegetaţiei uscate fără luarea măsurilor specifice de apărare împotriva incendiilor.

La faţa locului s-au deplasat doi inspectori din cadrul Inspecţiei de Prevenire, care au luat măsurile legale privind incendierea vegetaţiei uscate şi au aplicat o amendă în cuantum de 1000 de lei. Pentru împiedicarea extinderii incendiului şi stingerea acestuia, a intervenit un echipaj de pompieri din cadrul Detaşamentului Drobeta Turnu Severin, cu o autospecială cu apă şi spumă.

De exemplu, numai în cursul zilei de azi, pompierii au fost solicitați să intervină la 5 incendii de vegetație uscată, în localitățile Izvorul Bârzii, Șimian, Hinova, Gîrla Mare, Șușița. De la începutul acestei luni, frecvența numărului de astfel de incendii a fost de cel puțin 5 pe zi.

„Având în vedere că, în ultimele zile, pompierii mehedinţeni au acţionat pentru stingerea mai multor incendii izbucnite la vegetaţie uscată pe raza județului Mehedinţi, inspectorii de prevenire vor prioritiza activitățile de control, punând un accent deosebit pe identificarea utilizatorilor de terenuri unde au loc arderi necontrolate. Atragem atenţia cetăţenilor că arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi altor materiale combustibile, fără obţinerea permisului de lucru cu focul şi fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi (depozite, culturi agricole, păduri, plantaţii etc.) constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 la 2500 lei”, se arată în comunicatul ISU Mehedinți.

Articolul precedentConcert Fuego la Turnu Severin, în prag de 8 Martie
Articolul următorSală plină la proiecția filmului „Războiul rece”, nominalizat la Oscar 2019