Premierul Nicolae Ciucă a anunţat espre programul Sprijin pentru România: Cei 50 de euro la fiecare două luni vor continua şi în anul viitor şi vom găsi şi alte soluţii pentru a putea sprijini persoanele vulnerabile. 

Despre creşterea pensiilor, premierul a afirmat că în acest moment există acest angajament ca pensiile să fie crescute în limita inflaţiei.

”Ne-am angajat să avem un proiect de buget cât mai repede posibil, la sfârşitul lunii octombrie, nu am reuşit acest lucru pentru că este pentru prima dată, în România, când se realizează bugetarea pe programe, ori fiecare minister trebuie să îşi asigure proiectarea bugetului şi încărcarea datelor pe programe. Vă pot da asigurări că până la jumătatea lunii decembrie, aşa cum am discutat calendarul, vom avea bugetul aprobat în Parlament”, a spus premierul.

El a precizat că ”pentru ceea ce au scris în proiectul Sprijin pentru România, măsurile vor continua până la finalul anului, aşa cum s-au angajat şi desigur ele vor continua şi în anul viitor”.

”Valoarea pensiilor şi a salariului minim urmează să fie decise în funcţie de datele finale. În acest moment există acest angajament ca pensiile să fie crescute în limita inflaţiei, să putem să acoperim această pierdere în bugetul fiecărei familii şi de asemenea să identificăm celelalte măsuri pe care putem să le luăm pentru persoanele vulnerabile”, a spus şeful Executivului.

Premierul a menţionat: ”Ca atare, măsurile pe care le-am adoptat, cei 50 de euro la fiecare două luni vor continua şi în anul viitor şi vom găsi şi alte soluţii pentru a putea să-i sprijinim”.

Sursa: Mediafax

Articolul precedentPortalul ANAF se va afla în lucrări de mentenanță, vineri, 11 noiembrie
Articolul următorO nouă înșelătorie circulă pe internet. Cum poți rămâne fără bani în doar câteva secunde