Cea de-a doua sesiune a Bacalaureatului continuă astăzi, cu proba obligatorie a profilului.
Luni a fost susținut testul scris la literatura română.
Proba la alegere a profilului și specializării va fi susținută mâine. Elevii din partea minorităților naționale vor susține proba de limba și literatura maternă joi.
Între 23 și 31 august se vor echivala și recunoaște competențele lingvistice și digitale.
Nota minimă de promovare, pentru fiecare probă, este 5 (cinci). Media finală pentru promovarea examenului este cel puțin 6 (șase).
Di totalul celor înscriși, 24.988 de candidați provin din promoția 2020 – 2021, 13.958 de candidați din promoțiile anterioare.
Afișarea primelor rezultate va avea loc în data de 31 august (până la ora 12,00).
Contestațiile pot fi depuse în aceeași zi, în intervalul orar 12 00 – 18 00, atât în format fizic, cât și electronic.
Candidații completează, semnează și depun/transmit electronic inclusiv, o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere.
Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.
Rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor (1 – 3 septembrie), vor fi comunicate vineri, 3 septembrie.
Ministerul Educației pune la dispoziția celor interesați linia TELVERDE 0800801100 pentru sesizarea eventualelor disfuncționalități pe durata probelor scrise.
Numărul este disponibil în perioada 16 – 19 august, între orele 8:00 – 16:00.