Cea mai mare despăgubire pentru locuință plătită anul trecut în România

Cea mai mare despăgubire pentru locuință plătită anul trecut în România
Suma reprezintă un record al ultimilor ani
Cea mai mare despăgubire achitat anul trecut, în baza unei asigurări facultative pentru locuința, a depășit o jumătate de milion de euro, potrivit Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR). Suma reprezintă un record al ultimilor ani, mai indică aceeași sursă.
O companie membră a Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR) a achitat, anul trecut, în baza poliţei de asigurare facultativă pentru locuinţă, o despăgubire de peste 2,5 milioane de lei (514.000 de euro), cea mai mare valoare înregistrată în ultimii cinci ani, se arată într-un comunicat de presă al UNSAR.
Această despăgubire este de două ori mai mare decât cea achitată în anul 2022, respectiv de patru ori peste cuantumul consemnat în 2021, potrivit Agerpres.
Conform analizei efectuate la nivelul asociaţiei, suma a fost achitată pentru acoperirea prejudiciilor generate de producerea unui incendiu.
Potrivit documentului, în România, riscul de incendiu este acoperit de asigurările facultative emise pentru locuinţele care sunt deja protejate printr-o asigurare obligatorie PAD.
Astfel, poliţele facultative oferă un nivel de protecţie extins, la valoarea reală a clădirii şi/sau a bunurilor deţinute, şi pot acoperi o serie de fenomene naturale, dar şi alte tipuri de riscuri precum: cutremure, inundaţii, alunecări de teren, incendii, explozii, căderi de corpuri, inundaţii produse de avarii ale instalaţiilor de apă-canal, climatizare, termoficare, defecţiuni ale centralei termice, daune ale bunurilor electronice/electrocasnice etc.
De asemenea, o asigurare facultativă poate fi personalizată prin clauze speciale, în funcţie de specificul fiecărei locuinţe şi de nevoile individuale ale clienţilor. Spre exemplu, se pot acoperi inclusiv prejudiciile produse vecinilor.
Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România reprezintă 21 de companii de profil, ce deţin o pondere de peste 90% din piaţa locală de asigurări. Din anul 2007, Uniunea este membru cu drepturi depline al Federaţiei Asigurătorilor şi Reasigurătorilor Europeni - Insurance Europe.
Citește și:
- 16:53 - Droguri vândute „la tejghea” într-o comună din Dâmbovița: cinci persoane, reținute de DIICOT
- 16:19 - Kremlinul respinge zvonurile despre o nouă mobilizare: „Nu este pe agenda noastră”
- 15:40 - Măsuri dure la Varșovia: benzină cu preț limitat și taxe reduse pentru a opri scumpirile
- 14:56 - Zelenski ironizează Rheinmetall: Dacă dronele le fac gospodinele, atunci pot conduce și compania
Urmărește știrile Realitatea de Mehedinti și pe Google News











