Spotify adaugă videoclipuri muzicale

Spotify adaugă videoclipuri muzicale
Librăria de muzică din Spotify va integra videoclipuri
Aplicaţiile Spotify mobile şi cele pentru desktop le vor oferi acces utilizatorilor şi la clipuri muzicale, pe lângă multiplele forme de conţinut audio pe care le găzduiesc deja, transmite News.ro.
Librăria de muzică din Spotify va integra videoclipuri, iar utilizatorii vor putea alege dacă vor doar să asculte sau să şi vadă videoclipurile melodiilor.
Doar un număr limitat de melodii vor avea videoclipuri, la început. În cazul celor care vor avea, va exista un buton prin care utilizatorii pot activa sau dezactiva partea video.
Experienţa va fi valabilă pentru utilizatorii Premium – aceştia vor avea acces la videoclipuri stocate pe serverele Spotify. Utilizatorii care folosesc versiunea gratuită vor fi trimişi pe YouTube pentru a vedea videoclipurile.
Noua facilitate este disponibilă, deocamdată, doar în 11 ţări: Brazilia, Columbia, Germania, Indonezia, Italia, Kenya, Ţările de Jos, Polonia, Filipine, Suedia şi Marea Britanie.
Aflată încă în căutarea profitabilităţii, în ciuda faptului că este liderul detaşat al pieţei de streaming audio, Spotify continuă să adauge tipuri de conţinut pentru găsi noi surse de venituri.
După podcast-uri, ebook-uri şi tiktok-uri, Spotify a găsit în videoclipurile muzicale un nou tip de conţinut prin care să-şi extindă business-ul.
Sursa: g4media.ro
Citește și:
- 13:40 - Alimente tot mai scumpe: fermierii nu mai pot acoperi costurile și avertizează asupra prețurilor
- 13:37 - Trafic dat peste cap pe autostrada A1 Bucureşti – Piteşti
- 13:31 - Alertă la granița NATO. Două drone rusești au încălcat spațiul aerian al Letoniei în cursul nopții
- 12:53 - George Simion lansează un atac dur la adresa PSD: „Sunt disperați și nu au voie să iasă de la guvernare”
Urmărește știrile Realitatea de Mehedinti și pe Google News










