Politica· 3 min citire

Dan Barna - audiat la DNA în dosarul vaccinurilor anti-COVID

Dan Barna

Dan Barna

Scris de Daniel Onescu Publicat: 10 iul. 2026, 19:01

Fostul vicepremier Dan Barna a fost audiat, vineri, de procurorii Direcției Naționale Anticorupție în dosarul achizițiilor de vaccinuri anti-COVID.

'N-am mai fost audiat anterior și, din ce mi-am dat seama, fiind, bineînțeles, și avocații părților acolo, nu mi s-a părut că, din ceea ce am spus eu, era ceva ca element de noutate, cel puțin nu mi-am dat seama, nici din reacția, să spun, a procurorului', a declarat Dan Barna la ieșirea din sediul DNA.

Întrebat de jurnaliști dacă țara noastră avea dreptul să refuze achiziționarea unui asemenea număr de vaccinuri, Barna a răspuns că România a procedat cum a procedat majoritatea statelor europene în momentul respectiv, în care nu se știa cum va evolua pandemia, și achizițiile s-au făcut în cadrul acelui contract-cadru din care și România a făcut parte.

'Evident că fiecare dintre state avea opțiunile respective și lucrurile acestea le-am și detaliat în declarațiile pe care le-am făcut', a afirmat fostul lider USR.

Cu privire la procesul pierdut de România cu Pfizer, el a punctat că nu s-a procedat 'tocmai inspirat'.

'La momentul respectiv, România a fost aliniată cu celelalte state și am făcut ceea ce trebuia să facem la momentul acela. România avea nevoie atunci, toate guvernele cumpărau vaccinuri pentru că nu se știa cum va evolua pandemia și subiectul în sine este unul care mi se pare cel puțin bizar. Este ca și cum, nu știu, în situație de război cumperi 100 de tancuri și după aia vine pacea și acuzi pe cei care au cumpărat tancurile că de ce le-au cumpărat. Este exact același lucru. În rest, elementele de context probabil o să fie clarificate. Dar, repet, eu nu văd oportunitatea. Era aceea care se ia în situația unei crize', a spus Dan Barna.

Dosarul vaccinurilor îi vizează pe fostul premier Florin Cîțu și pe foștii miniștri ai Sănătății Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă.

Potrivit DNA, la data de 17 iunie 2020, Comisia Europeană a lansat Strategia europeană privind accelerarea dezvoltării, fabricării și distribuției vaccinurilor împotriva COVID-19, prin care propunea o abordare centralizată pentru achiziția unor opțiuni viabile de vaccinuri și care a presupus negocierea de către CE a unor acorduri de achiziție anticipată cu producătorii, în numele statelor membre.

Vaccinurile urmau să fie distribuite statelor membre UE în funcție de numărul populației, iar decizia cu privire la vaccinarea prioritară a anumitor categorii de populație revenea statelor membre, menționa DNA.

Anchetatorii susțineau că statele membre aveau posibilitatea să utilizeze, într-un termen de cinci zile de la notificare, o clauză de 'opt-out', astfel că nu erau obligate să suporte niciun fel de contribuție pentru vaccinurile pe care decideau să nu le solicite.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Mehedinti și pe Google News

Mai multe știri din Politica