Se montează instalațiile de iluminat festiv în Turnu Severin. Luminile se aprind pe 30 noiembrie

 

În municipiul Drobeta Turnu Severin este în plină desfășurare montarea instalațiilor de iluminat festiv, pornirea întregului sistem de iluminat public festiv urmând a avea loc, ca și în anii precedenți, pe data de 30 noiembrie.

Toate arterele principale din municipiu, cât și zonele centrale vor fi împodobite de sistemele de iluminat festiv.

„În parcul central de la fântâna cinetică va avea loc Târgul de Crăciun așa că va fi o zonă animată, tot așa cum în zona scenei de pe Aleea pietonală Crișan va fi cupola de lumini, exact ca anul precedent. În perioada sărbătorilor de iarnă, iluminatul festiv are rolul său și contribuie la atmosfera de sărbătoare din oraș, fiind prilej de bucurie atât pentru copii dar chiar și pentru noi cei trecuți de prima tinerețe”, spune viceprimarul Daniel Cîrjan.

Și anul acesta, ca și în anii precedenți, toate costurile legate de iluminatul festiv vor fi suportate de operatorul privat care gestionează iluminatul public.

Articolul precedentCât câștigă salariații din județul Mehedinți
Articolul următorFestivalul de Literatură „Sensul Iubirii” a ajuns la cea de-a XXI-a ediție