Viceprimarul Daniel Cîrjan propune demararea procedurilor pentru atestarea ca stațiune turistică a municipiului Drobeta Turnu Severin.

Municipiul Drobeta Turnu Severin are o istorie bogată și unele dintre cele mai vechi și reprezentative obiective turistice din România, printre care amintim doar câteva:  Schela Cladovei, cea mai veche așezare umană cu peste 9000 de ani vechime, Castrul roman Drobeta, cu o vechime de peste 1900 de ani, Piciorul Podului lui Apolodor, cu peste 1900 de ani vechime, Cetatea Medievală a Severinului, construită în anul 1247.

”Toate aceste obiective turistice, puse eficient în valoare, ar putea face din Severin una dintre cele mai căutate destinații turistice din România”, spune inițiatorul proiectului, viceprimarul Daniel Cîrjan.

Acesta explică și numeroasele avantaje pe care le-ar presupune atestarea Severinului, cum ar fi atragerea unor investiţii şi fonduri europene speciale pentru dezvoltarea zonei turistice:

”Spre exemplu, doar pentru Programul Operațional Regional 2014-2020, pentru Regiunea S-V Oltenia, au fost alocați 11 milioane de euro pentru stațiunile turistice, bani europeni la care orașul nostru nu a avut acces. Astfel, dacă Severinul era stațiune turistică, ar fi putut solicita fonduri europene pentru dezvoltarea infrastructurii, pentru amenajarea obiectivelor turistice naturale, pentru construirea unor facilități de agrement, de tipul zone speciale pentru sport, locuri de joacă pentru copii, amfiteatre in aer liber sau altele, dar și pentru activități de marketing sau promovare, în vederea atragerii turiștilor. Ca exemplu, Oradea este primul municipiu din țară care a a fost atestat ca stațiune turistică prin Hotărâre de Guvern în anul 2020, așa că avem precedent în acest sens. Atestarea municipiului Drobeta Turnu Severin ca stațiune turistică presupune o procedură deloc simplă, însă necesară pentru a pune în valoare și a promova unul dintre punctele forte ale zonei noastre: istoria și turismul”.

 

Articolul precedentPeste 600 de porci de la o fermă din Mehedinți vor fi sacrificați
Articolul următorElevi ai școlilor de agenți de poliție, în stagiu de pregătire la IPJ Mehedinți