În plină pandemie de coronavirus este schimbat din funcție medicul șef de la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgențe din Drobeta Turnu Severin, medicul primar UPU Claudia Jianu.

De astăzi, 22 aprilie, prin decizia managerului Radu Iman, medicul Claudia Jianu nu mai îndeplinește atribuțiile de medic șef UPU, iar în locul acesteia este numită dr. Bobîlcă-Mohora Eleonora, medic specialist UPU.

Managerul Radu Iman își motivează decizia invocând motivul că a încetat contractul de administrare cu dr. Claudia Jianu. În realitate, contractul a expirat încă din toamna anului trecut, când se putea lua o decizie la acea dată în privința medicului Claudia Jianu și nu, acum, în plină criză sanitară.

Decizia nu a fost semnată de directorul medical, dr. Delia Mazilu, care potrivit unor surse medicale, urmează să fie schimbată și ea din funcție.  

Articolul precedentIntervenții ale echipelor Distribuție Oltenia la persoane aflate în izolare sau carantină
Articolul următor23 de misiuni pentru ISU Mehedinți în ultimele 24 de ore