O şoferiţă în vârstă de 21 de ani, din Drobeta Turnu Severin, a provocat un accident rutier în judeţul Gorj, duminică, după ce nu a adaptat viteza într-o curbă şi a intrat pe contrasens.

Potrivit poliţiştilor, accidentul s-a petrecut pe drumul naţional DN 67. Autoturismul condus de tânără a intrat pe sensul opus de mers şi în  coliziune cu un alt autoturism condus de un bărbat în vârstă de 45 de ani, din comuna Cătunele, Gorj.

Ambii conducători auto au fost răniți, fiind transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Aceștia au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

“În cauzat s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, mai spu poliţiştii.

Articolul precedentBilanț COVID pentru ultimele 24 de ore: 1.109  cazuri noi și 36 de decese/ 465 dintre infectați sunt internați în secțiile ATI
Articolul următorVIDEO Mesajul președintelui Iohannis la început de an școlar