Aproximativ toate restricțiile impuse din cauza pandemiei de coronavirus au fost ridicate în Anglia, astăzi, în ziua redenumită ”Ziua libertăţii”.
Decizia vine în pofida unei creşteri a numărului de cazuri de Covid-19.
Începând de la miezul nopţii sălile de spectacol şi stadioanele se pot redeschide la capacitate maximă, cluburile s- au deschis, servirea la bar este din nou autorizată în pub-uri, făra o limită privind numărul de persoane care au acces.
Purtarea măştii nu mai este obligatorie, deși este recomandată în mijloacele de transport şi magazine.
În același timp telemunca nu mai este o cerinţă.
Premierul britanic Boris Johnson i-a îndemnat duminică pe britanici să fie precauţi şi să se autoizoleze atunci când li se spune și i-a încurajat de asemenea pe conaţionalii săi să-şi facă şi „a doua injecţie” (doză de vaccin, n.red) atunci când li se solicită acest lucru (Reuters)