Acești șoferi nu vor mai putea conduce noaptea pe autostradă, potrivit unei directive a Comisiei Europene.

O nouă directivă a Comisiei Europene implementează noi reguli pentru șoferii începători. De exemplu, interzicerea condusului pe timpul nopții. După încheierea perioadei de probă, acești șoferi vor fi obligați să susțină din nou examenul de conducere, cu menționarea explicită a interdicției de circulație în intervalul orar 00:00 – 06:00.

În plus, printre restricții se regăsește și o interdicție de a circula pe autostradă. Șoferii începători nu vor avea voie să circule deloc pe autostradă în primul an de conducere. În caz contrar, vor trebui să mențină o viteză sub 90 km/h și să utilizeze doar prima bandă.

Titi Aur, expert în siguranță rutieră, a comentat directiva Comisiei Europene pentru dcnews.ro.

„Orele sunt date în sensul ca să nu plece proaspătul șofer noaptea pe la cluburi. Dacă vine de la școală sau de la serviciu la ora 18:00, normal că vine noaptea în perioada aceasta.

Mie mi se pare un pic exagerată, iar eu nu aș susține-o. Cred că educarea celor de la volan este mult mai benefică sau avantajoasă decât să le pui tot felul de restricții. Ce face dacă a întârziat sau dacă are o urgență?

Viteza cea mai sigură de deplasare este cea cu care se deplasează coloana în care ești. Dacă o coloană merge cu 95-97km/h într-o zonă cu limită de 90 km/h, e bine să mergi și tu așa, chiar dacă ești în zona de ilegal, dar e mai sigur decât atunci când toți vor să te depășească.

Dacă mergi prea tare te pui în pericol, dacă mergi mai încet, în jurul tău va fi un pericol permanent, pentru că toți te depășesc. Nu cred nici în această măsură cu limitare pe autostradă la 90km/h, pentru că va încurca camioanele”, a spus Titi Aur. 

Articolul precedentBugetul pe 2024 intră în linie dreaptă. Ciolacu anunță majorări în sectorul bugetar și bani mai mulți pentru unele ministere
Articolul următorRecord absolut de generozitate la Festivalul Brazilor de Crăciun: 1 million de euro, pentru accesul real la educație al copiilor vulnerabili