Patru persoane au ajuns marți la spital în urma unui accident de circulație, care a avut loc pe DN6, în zona Gura Văii.
Un bărbat de 34 ani, din Drobeta Turnu Severin, nu a păstrat distanța și a lovit autovehiculul din fața sa, care a fost proiectat într-un alt autoturism. În urma impactului, au rezultat patru victime, care au fost transportate la spital.
Poliția Rutieră face cercetări la fața locului pentru a stabili cauzele și împrejurările în care s-a produs accidentul.
Pompierii au asigurat măsurile de apărare împotriva incendiilor la cele trei autoturisme implicate în accident.