Ordonanța Militară nr.2/21.03.2020 prevede pentru autoritățile administrației publice locale obligația de a identifica și de a ține evindența persoanelor în vârstă de peste 65 de ani fără aparținători sau altă formă de ajutor, și să asigure sprijin acestora în vederea minimalizării expunerii în afara locuinței.

”Persoanele de peste 65 de ani care nu au copii sau rude care să le ajute să-și procure cele necesare pentru traiul de zi cu zi, trebuie să știe că lucrătorii Direcției de Asistență Socială Drobeta Turnu Severin, la solicitare, pot să se ocupe de efectuarea cumpărăturilor necesare pentru a nu fi nevoie să mai părăsească domiciliul. Tot ce trebuie să facă persoanele peste 65 de ani aflate în această situație este să anunțe Direcția de Asistență Socială la numărul de telefon 0252 329 577 și echipele formate la nivelul instituției vor merge și vor face cumpărăturile necesare, cu banii persoanelor interesate”, spune viceprimarul Daniel Cîrjan.

Programul de lucru al echipelor este între 8.00-22.00, de luni până duminică, inclusiv în weekend.

”Este o perioadă dificilă în care este nevoie, mai mult ca oricând, de întreaga noastră solidaritate față de persoanele neajutorate, în vârstă, persoane pe care trebuie să le protejăm cu toții. De aceea, fac un apel către severineni să ne anunțe în situația în care au cunoștință despre persoane de peste 65 de ani, singure și fără ajutor, pentru a le acorda sprijinul necesar în această perioadă”, a mai adăugat Daniel Cîrjan.

 

Articolul precedentÎncă un deces din cauza coronavirusului în județul Mehedinți
Articolul următorUn bărbat a murit strivit de tractor în Mehedinți