Alexandru Rafila, candidat din partea PSD la parlamentare, a declarat joi seară, în emisiunea ”Legile Puterii” de la Realitatea Plus, că votul efectiv nu reprezintă un pericol dacă sunt respectate regulile sanitare atât de către autorități, cât și de către alegători. Medicul a subliniat că important este comportamentul cetățenilor din campanie și de după alegeri, când, cum a fost în cazul localelor, au fost organizate petreceri, potrivit realitatea.net.

Rafila a apreciat că, la alegerile locale, votul a fost bine organizat, problemele legate de transmiterea virusului fiind generate de evenimentele din campanie și de petrecerile organizate după scrutin.

”Cred că am ajuns într-un moment în care disputele de natură politică nu își mai au locul. Trebuie să trecem la adoptarea unor măsuri strict profesionale, care să țină lucrurile sub control.

Alegerile trebuie făcute în așa fel încât lumea să poată participa, să existe o reprezentativitate a celor care votează, iar acest lucru se poate obține dacă avem și un confort din punct de vedere al siguranței sănătății.

Eu am spus…procesul electoral este una, votul efectiv este altceva și ceea ce se întâmplă după vot, altceva.

La locale, votul a fost bine organizat. Personal, când m-am dus să votez, lucrurile erau chiar în ordine.

Alegerile sunt un proces, votarea este un moment care nu pune probleme. Ce poate pune probleme este campania electorală și, ulterior, petrecerile de după vot”, a spus candidatul PSD.

Sursa: Realitatea de Bucuresti

Articolul precedentVIDEO Președintele Klaus Iohannis cere măsuri urgente și coordonare la nivel european pentru combaterea pandemiei
Articolul următorTraficul rutier este îngreunat pe mai multe artere rutiere din cauza ceții