Temperaturile vor oscila în următoarele două săptămâni (7 – 20 octombrie), atingând maxime mult peste normalul perioadei, de până la 26-27 de grade în prima săptămână, în Oltenia şi Muntenia, în timp ce ploi slabe şi izolate vor apărea la sfârşit de săptămână, arată prognoza de specialitate publicată, luni, de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

În Banat, vremea se va încălzi faţă de zilele precedente, astfel că, luni, media regională a temperaturilor maxime va fi de 20 de grade, iar în perioada 8 – 10 octombrie sunt prognozate valori medii de 24 – 26 de grade. După acest interval, tendinţa temperaturii va fi de scădere uşoară, spre o medie a valorilor maxime de 22 de grade, iar din 14 şi până 20 octombrie caracteristice vor fi valori în jurul a 19 grade. Evoluţia temperaturilor minime va fi asemănătoare, astfel de la o medie a acestora de 7 grade în primele două nopţi, se va ajunge la 12 – 14 grade, în perioada 9 – 11 octombrie, iar ulterior sunt estimate valori cuprinse între 7 şi 10 grade. Probabilitatea pentru ploi locale va fi ridicată în intervalul 9 – 12 octombrie şi în 14 octombrie, dar şi spre finalul intervalului de anticipaţie (după data 19 octombrie).

În Crişana, regimul termic va deveni mai ridicat în comparaţie cu zilele precedente, iar media regională a temperaturilor maxime, în prima zi a săptămânii, va fi de 18 grade, iar în perioada 8 – 10 octombrie sunt prognozate valori medii de 24 – 26 de grade. După acest interval, tendinţa temperaturii va fi de scădere uşoară, spre o medie a valorilor maxime de 22 de grade, iar din 14 şi până 20 octombrie sunt prognozate valori în jurul a 18 grade. Evoluţia temperaturilor minime va fi asemănătoare. Astfel, de la o medie a acestora de 7 – 8 grade, se va ajunge la 11 – 14 grade, în perioada 9 – 11 octombrie. Ulterior, sunt estimate valori cuprinse între 6 şi 10 grade. Probabilitatea pentru ploi locale va fi ridicată în intervalul 9 – 12 octombrie, precum şi pe 14 octombrie, dar şi spre finalul intervalului de anticipaţie (după data 19 octombrie).

În Transilvania, până în data de 11 octombrie, tendinţa va fi de încălzire şi de la o medie a temperaturilor maxime de 16 – 17 grade, în prima zi, se va ajunge la o vreme caldă cu valori termice diurne în general de 22 – 24 de grade. În zilele de 12 şi 13 octombrie sunt prognozate temperaturi maxime în jurul a 20 de grade, iar pentru a doua săptămână caracteristice vor fi valorile cuprinse între 16 şi 18 grade. În primele două nopţi, temperaturile minime vor fi, în general, de 4 – 6 grade, cu valori mai scăzute, spre zero grade, în estul regiunii. În perioada 10 – 14 octombrie, la nivelul regiunii, sunt estimate valori de 8 – 10 grade, apoi se va reveni la o medie de 4 – 6 grade. Ploi slabe şi izolate sunt prognozate în prima zi a intervalului de prognoză, iar cu o probabilitate destul de ridicată în zilele de 12 şi 14 octombrie. Pentru restul intervalului, prezenta estimare arată condiţii reduse pentru ploi.

În Maramureş, până în jurul datei de 10 octombrie, valorile termice diurne vor fi în creştere, de la o medie regională de 16 grade până spre 24 grade. Pentru zilele de 11, 12 şi 13 octombrie sunt prognozate temperaturi maxime, în medie, de 20 – 21 de grade, iar în a doua săptămână caracteristice vor fi valorile termice diurne în general de 16 – 18 grade. Evoluţia temperaturilor minime va fi asemănătoare, astfel că de la o medie a acestora de 4 – 5 grade, în prima noapte, se va ajunge la 10 – 12 grade în perioada 9 – 12 octombrie, iar ulterior sunt estimate minime cuprinse între 5 şi 8 grade, cu cele mai mici valori în zilele de 15 şi 16 octombrie. Ploi slabe şi izolate sunt prognozate luni, 7 octombrie, şi cu o probabilitate destul de ridicată în zilele de 12 şi 14 octombrie, precum şi spre finalul intervalului, după data de 19 octombrie. Pentru restul, probabilitatea de apariţie a ploilor va fi redusă.

În Moldova, până pe 11 octombrie, tendinţa va fi de încălzire, iar de la o medie a temperaturilor maxime de 18 grade în prima zi, se va ajunge la o vreme caldă cu valori termice diurne în general de 22 – 24 de grade. Începând cu 12 şi 13 octombrie, sunt prognozate temperaturi maxime în jurul a 20 de grade, în timp ce pentru a doua săptămână caracteristice vor fi valorile în jurul a 16 grade. Şi nopţile devin mai calde în perioada 9 – 14 octombrie, când vor fi minime de peste 10 grade în cea mai mare parte a regiunii, după care media acestora va scădea la 5 – 8 grade. La capitolul precipitaţii sunt prognozate ploi slabe, pe arii restrânse, în prima zi a acestei săptămâni şi cu o probabilitate destul de ridicată în zilele de 12 şi 14 octombrie. Pentru restul intervalului, prezenta estimare indică şanse reduse de apariţie a ploilor.

În Dobrogea, până pe 11 octombrie, valorile termice diurne vor fi în creştere de la o medie regională de 20 grade până spre 24 de grade. După această dată va urma o scădere treptată a temperaturilor maxime, astfel că pentru mijlocul lunii octombrie prezenta estimare indică valori în jurul a 17 grade, iar până spre finalul celei de-a doua decade, o creştere la valori medii de 19 – 20 de grade. Valorile termice nocturne se vor menţine, în general, peste 12 – 14 grade, în prima săptămână, şi vor scădea la 8 – 10 grade în cea de-a doua. Ploi slabe şi pe arii restrânse sunt prognozate în prima zi, iar cu o probabilitate în creştere şi în perioada 12 – 15 octombrie.

În Muntenia, până vineri, valorile termice maxime vor fi în creştere, de la o medie de 22 grade la 26 – 27 de grade, ce vor caracteriza o vreme mult mai caldă faţă de normalul termic al perioadei. După această dată, tendinţa va fi de scădere treptată, astfel că, în intervalul 14 – 20 octombrie, caracteristice vor fi temperaturile maxime în medie de 18 – 20 de grade. Totodată, minimele vor fi de 7 grade, în prima noapte, iar apoi se va ajunge la valori în jurul a 12 grade, în perioada 10 – 14 octombrie. Ulterior, se va reveni la temperaturi cuprinse între 6 şi 8 grade. Probabilitatea pentru ploi va fi în creştere în perioada 12 – 15 octombrie. Pentru restul intervalului, estimarea meteorologilor indică condiţii reduse pentru ploi.

În Oltenia, în primele trei zile din interval, valorile termice maxime se vor situa în jurul a 23 de grade, dar vor creşte în 10 şi 11 octombrie la o medie a acestora de 26 de grade, caracterizând o vreme mult mai caldă faţă de normalul termic al perioadei. După această dată, tendinţa va fi de scădere treptată, astfel că, din 14 şi până în 20 octombrie, caracteristice vor fi maxime, în medie, de 18 – 20 de grade. De asemenea, media minimelor termice va fi de 6 grade, în prima noapte, după care se va ajunge la valori în jurul a 12 grade. în perioada 10 – 14 octombrie, iar ulterior se va reveni la valori cuprinse între 6 şi 8 grade. Sunt probabile ploi locale în zilele de 9, 12 şi 14 octombrie, iar pentru restul intervalului, condiţiile de apariţie a precipitaţiilor vor fi reduse.

La munte, vremea se va încălzi până la o medie maximă de 9 grade, în prima zi a perioadei analizate, iar în perioada 8 – 11 octombrie de 16 grade. După acest interval, tendinţa temperaturii va fi de scădere uşoară, spre o medie a valorilor maxime de 10 – 12 grade. Minimele vor fi de 4 grade, la începutul intervalului, vor creşte la valori în jurul a 8 grade, în perioada 9 – 11 octombrie, iar ulterior sunt estimate minime tot mai scăzute, ce se vor apropia de zero grade, la jumătatea lunii octombrie. Ploi locale sunt prognozate în prima zi, iar cu o probabilitate destul de ridicată şi în zilele de 12 şi 14 octombrie. În restul intervalului, probabilitatea pentru ploi va fi mai redusă.

AGERPRES

Articolul precedentJANDARMERIA ROMÂNĂ VA ASIGURA ORDINEA LA MANIFESTĂRILE PRILEJUITE DE SĂRBĂTOAREA SFINTEI CUVIOASE PARASCHEVA
Articolul următorAUR: ”SISTEMUL SE TEME DE VICTORIA AUR ŞI A LUI GEORGE SIMION ŞI FOLOSEŞTE TOATE INSTRUMENTELE PENTRU A NE BLOCA”