Bulgaria a notificat, prin Sistemul Mondial de Informaţii privind Sănătatea Animalelor (WAHIS) al Organizaţiei Mondiale pentru Sănătatea Animalelor (WOAH), apariţia primului focar de variolă ovină în localitatea Straldzha, regiunea Yambol, a anunţat, joi, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).

Conform informaţiilor furnizate de autorităţile bulgare, focarul a fost identificat în cadrul unui efectiv de ovine din localitatea Straldzha.

ANSVSA precizează că autorităţile competente din Bulgaria au dispus măsuri stricte pentru controlul şi eradicarea bolii, care includ: restricţionarea mişcării animalelor din zona afectată, uciderea efectivului de ovine şi caprine afectat, supravegherea intensivă a efectivelor de ovine şi caprine din regiune şi din zonele limitrofe, implementarea măsurilor de biosecuritate în fermele afectate şi în jurul acestora, informarea crescătorilor de animale şi a publicului cu privire la măsurile de prevenire şi control, precizează reprezentanţii instituţiei.

„ANSVSA monitorizează atent evoluţia situaţiei din Bulgaria şi colaborează îndeaproape cu autorităţile sanitar-veterinare bulgare pentru a preveni răspândirea bolii în România”, se menţionează într-un comunicat de presă al instituţiei, transmis AGERPRES.

Totodată, Autoritatea recomandă crescătorilor de ovine şi caprine din România să aplice măsuri stricte de biosecuritate în ferme, inclusiv controlul accesului persoanelor şi vehiculelor, să notifice imediat medicul veterinar în cazul în care observă semne clinice suspecte la ovine şi caprine (erupţii cutanate, febră, stare generală proastă) şi să respecte toate recomandările şi măsurile dispuse de autorităţile veterinare.

Variola ovină este o boală virală gravă care afectează în principal ovinele şi caprinele, cauzată de un virus din familia Poxviridae. Boala are un caracter foarte contagios şi se poate răspândi rapid într-o turmă, ducând la pierderi economice semnificative.

Potrivit sursei citate, printre semnele clinice ale variolei ovine/caprine sunt leziunile cutanate. „Acesta este semnul distinctiv al bolii. La ovinele/caprinele infectate apar iniţial mici pete roşii pe piele, care evoluează în papule (băşici solide) şi apoi în vezicule (băşici cu lichid). Aceste leziuni se pot dezvolta ulterior în pustule şi cruste.”, se precizează în comunicat.

Leziunile cutanate apar de obicei pe cap (în special în jurul botului, nasului şi urechilor, pleoapelor), abdomen, picioare, organele genital, axile, notează ANSVSA. Alte semne clinice sunt: febra, scăderea apetitului, depresie şi letargie, lacrimaţie excesivă şi secreţii nazale, inflamaţia ganglionilor limfatici, leziuni la nivelul mucoaselor:

În majoritatea cazurilor, boala durează 3-4 săptămâni, dar animalele pot rămâne slăbite pentru o perioadă mai lungă de timp. Mortalitatea poate varia în funcţie de gravitatea focarului şi de starea generală de sănătate a efectivului de ovine şi caprine.

„Variola ovină/caprină se transmite prin contact direct între animale infectate şi animale sănătoase şi prin contact indirect cu lichidul din conţinutul veziculelor, pustulelor şi prin inhalarea prafului din crustele descuamate. Mediul poate rămâne contaminat pentru o perioadă lungă de timp, astfel încât măsurile de igienă şi biosecuritate sunt esenţiale pentru prevenirea răspândirii bolii, virusul fiind foarte rezistent la uscăciune. ANSVSA va continua să informeze publicul şi crescătorii de animale despre orice evoluţie semnificativă a situaţiei”, precizează specialiştii.

De asemenea, virusul poate fi răspândit şi prin secreţiile nazale, oculare şi orale, leziuni cutanate rupte sau obiecte contaminate (furaje, echipamente).

AGERPRES

Articolul precedentINSTITUTUL ‘MARIUS NASTA’ ARE UN NOU COMPUTER TOMOGRAF PERFORMANT
Articolul următorPUTIN SPUNE CĂ RUSIA VREA SĂ CONTINUE TRANZITUL GAZELOR SPRE EUROPA VIA UCRAINA