Atenționare Cod Portocaliu de vânt puternic, este în vigoare în 11 județe, până la ora 18.00.
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare Cod Portocaliu de intensificări puternice ale vântului pentru zone din 11 judeţe, respectiv un Cod Galben de vânt şi cantităţi importante de precipitaţii, ce vizează opt judeţe.
Va fi Cod Portocaliu de vânt puternic la altitudini de peste 1.800 de metri în Carpaţii Meridionali.
Vor fi intensificări puternice ale vântului, cu rafale de peste 100 – 110 km/h, viscol și vizibilitate redusă.
În zilele următoare vântul va continua să aibă unele intensificări la munte şi în sud-est, iar în majoritatea regiunilor temporar vor fi precipitaţii local însemnate cantitativ.
În zona montană, treptat, vor predomina ninsorile, în rest fiind semnalate precipitaţii mixte.
Judeţele vizate de atenţionarea Cod portocaliu sunt: Braşov, Prahova, Argeş, Dâmboviţa, Sibiu, Vâlcea, Alba, Hunedoara, Caraş-Severin, Gorj şi Vâlcea.
De asemenea, în intervalul 18 ianuarie, ora 14:00 – 19 ianuarie, ora 18:00, este în vigoare un Cod Galben în zona montană şi submontană a judeţelor Mehedinţi, Gorj, Vâlcea şi Argeş.
Temporar, va ploua, iar la altitudini de peste 1.500 de metri vor fi precipitaţii mixte şi se vor acumula cantităţi de precipitaţii în general de 25 – 40 l/mp.