CAFEAUA ÎN AȘTEPTARE

O cafenea din Severin aduce, direct din Europa civilizată, un concept nou și extrem de interesant: „Cafeaua în așteptare! Un mod plăcut și util în care oamenii se pot ajutora între ei și pot elimina, oarecum, diferențele generate de posibilitatea financiară. Doar aici poți plăti în avans o cafea, pe care, mai apoi, cafeneaua să o ofere unui om mai sărac.

A lucrat mult în Europa, iar acum este managerul unei cochete patiserii cu cafenea, aflată pe cea mai circulată arteră din Severin, Esplanda Crișan. Tânărul Ionuț Cristian Cucu (foto) a adus, tocmai din Napoli, un concept nou pentru Severin și, realmente, cu o simbolistică caritabilă aparte. Este vorba de ceea ce el numește „Cafeaua în așteptare”! Mai precis, la „Brutăria Măriucăi” cei care intră găsesc un anunț prin care sunt invitați să îi ajute și pe cei mai nefericiți sau pe cei care, din varii motive, nu au bani la ei, să poată servi o cafea sau, de ce nu, un produs de patiserie. Din bănuții lăsați în plus de generoși, cafeneaua oferă altcuiva o cafea gratis. Evidența cafelelor care își așteaptă clienții este ținută strict. Zilnic, circa 20 de cafele în așteptare sunt oferite cu multă generozitate semenilor aflați într-o situație mai delicată.

Și se pare că ideea a prins! Oamenii au aflat rapid despre cafeaua în așteptare și au pus în mișcare conceptul. Sunt unii care vin și plătesc chiar 3 sau 4 cafele în așteptare, dar și unii care vin și le consumă. Managerul cafenelei a mers chiar mai departe și acum implementează și oferirea de produse de patiserie în așteptare. Pe lângă cei care deja s-au obișnuit să servească cafea sau pateuri din generozitatea altora, pe mulți dintre beneficiarii de acest fel îi invită chiar angajații localului.

Investitorii care au deschis localul, dotat cu patiserie și cafenea, au imaginat încă la început o afacere care să genereze caritate și întrajutorare între semeni. De altfel, firmei care administrează afacerea i s-a pus un nume care în traducere înseamnă „Noi vom crește”. Au oferit cadouri copiilor din centrele de plasament, iar pe viitor își doresc să deschidă un centru pentru mamele cu dificultăți, un centru specializat unde femeile aflate în dificultate pot naște în siguranță.

Articolul precedentCARDUL DE SĂNĂTATE, REFUZAT DIN MOTIVE RELIGIOASE
Articolul următorO echipă pirotehnică a asanat un element de muniţie rămas neexplodat la Cozia