CALEA FERATĂ, PERICOL PUBLIC

Condiţiile în care se circulă pe calea ferată, pe magistrata feroviară Bucureşti – Timişoara, între Drobeta-Turnu-Severin şi Orşova sunt desprinse parcă din filmele de groază. Segmentul, ce descrie practic frontiera de stat cu Serbia a fost dat în folosinţă în 1965, şi-a depăşit durata de funcţionare, dar nu a fost niciodată reabilitat, ci doar cârpit. Vorbim de magistrata feroviară Bucureşti – Timişoara, între Drobeta-Turnu-Severin şi Orşova. Pe cea mai mare lungime a lui, sectorul de care ferată se întinde pe zeci de viaducte, iar trenul merge, practic, chiar pe deasupra Dunării. Traverse putrezite, șuruburi de prindere ruginite și chiar rupte, unele pot fi desfăcute cu mână. Aceasta este imaginea dezolantă a unui drum feroviar pe care în orice clipă se poate produce o catastrofă!

Pericolul pe calea ferată dintre Orşova şi Drobeta Turnu Severin a fost sesizat de călători. Aceştia au surprins imagini în care se poate observa cum şuruburile care susţin traversele de cale ferată sunt rupte, ruginite şi se pot desprinde cu mâna, iar traversele sunt putrede şi crăpate. Aceste deficienţe grave au fost filmate chiar pe viaductele care trec la mare înălţime deasupra Dunării, iar un accident feroviar, posibil oricând, ar putea duce la o catastrofă de proporţii. Este un pericol iminent, cred cei care locuiesc în zonă şi foloseau calea ferată în trecut şi care spun că au renunţat să mai meargă cu trenul de teamă.

De altfel, din interiorul CFR sunt confirmate, evident sub anonimat și voalat, temerile călătorilor. Pe sectorul respectiv poate avea loc oricând o catastrofă de proporţii. Viaductele dintre Drobeta-Turnu Severin şi Orşova sunt construite în anul 1965 şi de atunci nu s-au mai făcut decât mici reparaţii, deşi au durata de viaţă depăşită de două ori şi tot de atâtea ori ar fi trebuit reabilitate total. Verificări se fac zilnic, ele sunt raportate celor care ar trebui să ia măsuri, dar nu se schimbă nimic, pentru că nu sunt bani pentru infrastructură.

Oficial ne merge, însă, bine! Într-un comunicat de presă Compania Națională de Căi Ferate CFR SA  precizează: „Siguranţa circulaţiei trenurilor, conform instrucţiilor feroviare, nu este pusă în pericol dacă pe distanţe scurte de linie anumite elemente de prindere (cum sunt cele din imagine – boloane/tirfoane) sunt slăbite, deoarece nu se depăşesc procentajele admise de prindere. Pe astfel de porţiuni de linie, unde prinderea este activă în procent de 50%, trenurile pot circula cu viteza de 30 km/h, viteză cu care se circulă în prezent şi pe viaductul Bahna”.

Articolul precedentAPIA va efectua plata ajutorului de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură
Articolul următorISU Drobeta face angajări prin încadrare directă