Potrivit Direcției Județene de Statistică Mehedinți, sosirile înregistrate în structurile de primire turistică în luna noiembrie 2019 au fost de 5.493, în scădere cu 239 (- 4,2 %) faţă de cele înregistrate în luna corespunzătoare din anul 2018.

Din numărul total de sosiri, sosirile turiştilor români au reprezentat 94,6 % în luna noiembrie 2019, iar în luna corespunzătoare din anul 2018 au reprezentat 84,8 %.

Pe tipuri de structuri de primire turistică, sosirile înregistrate în hoteluri deţin ponderea cea mai mare: 52,1 % în noiembrie 2019 şi respectiv, 65,1 % în luna corespunzătoare din anul 2018. Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică în luna noiembrie 2019 au fost în număr de 13.878, în scădere cu 839 (- 5,7 %) faţă de cele înregistrate în luna corespunzătoare din anul 2018.

Din numărul total de înnoptări, înnoptările turiştilor români au reprezentat 97,0 % în luna noiembrie 2019, iar în luna corespunzătoare din anul 2018 au reprezentat 87,0 %. Pe tipuri de structuri de primire turistică, înnoptările înregistrate în hoteluri reprezintă 69,6 % în noiembrie 2019 şi respectiv, 76,6 % în luna corespunzătoare din anul 2018.

 

Articolul precedentMonumentul Eroilor din Turnu Severin se va reabilita
Articolul următorJudețul Mehedinți sub avertizare de Cod Galben de vânt