Ministrul Mediului, Mircea Fechet, susține că magazinele nu au niciun drept  legal să refuze primirea ambalajelor reciclabile care sunt marcate în acest sens. Totuși, dacă acest lucru se întâmplă, Fechet le recomandă oamenilor să facă reclamații.

Fechet a fost întrebat ce trebuie să facă clienţii atunci când automatele SGR nu primesc deşeurile de ambalaje incluse în acest program.

„Le transmit oamenilor că, în situaţia în care se confruntă cu un astfel de fapt, să sesizeze Garda de Mediu.

Pe de o parte, este profund incorect să-i ceri unei persoane garanţie atunci când îi vinzi o băutură şi, când persoana respectivă vine la magazin, să îi refuzi returnarea garanţiei.

Acest lucru este ilegal, este incorect şi eu cred că un astfel de client nu ar mai călca şi a doua oară pragul unui magazin.

Tocmai din acest motiv, înţelegând că toţi comercianţii au nevoie de clienţi, fie că eşti un mic magazin la parterul blocului sau un supermarket din capitala României până la urmă succesul în comerţ este legat de satisfacţia clienţilor. Nu cred că vreun magazin are în vedere să îşi enerveze toţi clienţii”, a declarat ministrul Mediului, potrivit Agerpres.

Fechet a mai precizat că în curând Garda de Mediu va face verificări.

 
 
Articolul precedentAngajații DSP-urilor NU renunță la proteste
Articolul următorTuriști blocați în telecabina de la Bâlea Lac