Ministrul Transporturilor Răzvan Cuc, prezent în Mehedinți la sfârșitul lunii august, anunța că s-a luat decizia ca porturile de la Dunăre să fie transferate autorităților locale, demersurile pentru Portul Drobeta Turnu Severin fiind deja avansate.

De atunci, nu s-au mai auzit multe despre asta, decât reacția sindicatelor care erau ostile acestei decizii pe care o considerau injustă.

Președintele PNL Mehedinți Virgil Popescu spune că lucrurile nu stau deloc așa cum au fost prezentate de ministrul Cuc și că de fapt pentru preluarea porturilor, la momentul actual, va fi nevoie să se plătească milioane de euro.

După anunțul făcut și conferința de presă, în spatele ușilor închise s-au discutat mai multe despre preluarea porturilor de către autoritățile locale din județul Mehedinți. Primarului liberal de la Dubova i s-a transmis că pentru preluarea portului ar trebui să plătească suma de 2 milioane de lei. Bani pe care nu îi are. După ce am aflat asta m-am interesat iar pentru portul turistic din Severin autoritățile locale trebuie să dea suma de 13 milioane de lei (3 milioane de euro). În plus, după ce se va face o evaluare, vor trebui dați bani și pentru despăgubirea ce o va solicita APDF Giurgiu. Așa că nu înțeleg de ce nu spun acest lucru?!? Eu vreau să văd hotărârea de guvern din octombrie prin care se dau porturile”, a declarat președintele PNL Mehedinți la o televiziune locală.

Ministrul Transporturilor Răzvan Cuc s-a aflat marți, 27 august, în vizită de lucru în județul Mehedinți. Cu această ocazie președintele CJ Mehedinți Aladin Georgescu a anunțat că s-a decis ca porturile din județ să treacă de la APDF Giurgiu la administrațiile locale.

Vizita are două componente majore, prima parte fiind legată de preluarea porturilor de la Dunăre, aflate în prezent, în administrarea APDF Giurgiu, de către primăriile din Mehedinți, pe raza cărora se află, cu scopul de a le dezvolta și exploata din punct de vedere turistic și comercial. La întâlnirea care a avut loc la Consiliul Județean, domnul ministru ne-a transmis că decizia ca porturile de la Dunăre să fie transferate autorităților locale s-a luat deja, demersurile pentru Portul Drobeta Turnu Severin fiind avansate. Totodată, primarii din Drobeta Turnu Severin, Orșova, Svinița, Dubova și Gruia au participat la discuțiile care s-au purtat deopotrivă cu domnul ministru, reprezentanții componentei navale din Ministerul Transporturilor și conducerea APDF Giurgiu, toate părțile spunându-și punctul de vedere și solicitând lămuriri cu privire la demersurile oficiale ce trebuie urmate”, a anunțat Aladin Georgescu.

 

Articolul precedentPRIMAR MEHEDINȚEAN CĂTRE CETĂȚENI: „CA SĂ PUTEM AJUNGE ȘI NOI LA BANI, DE LA VOI CEREM VOTURI!”
Articolul următorCirculaţie feroviară reluată pe Magistrala 900