Cea de-a doua sesiune a Bacalaureatului continuă astăzi, cu proba obligatorie a profilului.

Luni a fost susținut testul scris la literatura română.

Proba la alegere a profilului şi specializării va fi susţinută mâine. Elevii din partea minorităţilor naţionale vor susţine proba de limba şi literatura maternă joi.

Între 23 şi 31 august se vor echivala şi recunoaşte competenţele lingvistice şi digitale.

Nota minimă de promovare, pentru fiecare probă, este 5 (cinci). Media finală pentru promovarea examenului este cel puţin 6 (şase).

Di  totalul celor înscrişi, 24.988 de candidaţi provin din promoţia 2020 – 2021, 13.958 de candidaţi din promoţiile anterioare.

Afişarea primelor rezultate va avea loc în data de 31 august (până la ora 12,00).

Contestaţiile pot fi depuse în aceeaşi zi, în intervalul orar 12 00 – 18 00, atât în format fizic, cât şi electronic.

Candidaţii completează, semnează şi depun/transmit electronic inclusiv, o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere.

Pentru candidaţii minori, declaraţia-tip este semnată şi de către părinţii/reprezentanţii legali ai acestora.

Rezultatele finale, după soluţionarea contestaţiilor (1 – 3 septembrie), vor fi comunicate vineri, 3 septembrie.

Ministerul Educaţiei pune la dispoziţia celor interesaţi linia TELVERDE 0800801100 pentru sesizarea eventualelor disfuncţionalităţi pe durata probelor scrise.

Numărul este disponibil în perioada 16 – 19 august, între orele 8:00 – 16:00.

Articolul precedentShow aerian pe fostul aerodrom din Stănești unde, în Al Doilea Război Mondial, a decolat Regele Mihai I al României
Articolul următorBilanț coronavirus 17 august: 544 cazuri noi, 6 decese