Rata de promovare la Bacalaureat 2022 a fost de 73,3%. Este cea mai mare rată de promovare din ultimii 12 ani, a anunțat Ministrul Educației Sorin Cîmpeanu, astăzi.
Din 2009 nu a mai fost înregistrată o rată atât de mare a elevilor care au promovat acest examen de la finalul clasei a XII-a.
La Bacalaureat 2022 s-au înregistrat 162 de medii de 10. Dintre acestea, 30 în Capitală.
Au fost și județe în care nu a existat nicio medie de 10.
Județele cu cele mai multe medii de zece, potrivit ministrului:
București – 30
Prahova – 15
Galați și Vâlcea – câte 9
Cluj și Iași – câte 8
Județe fără nicio medie de zece: Alba, Brașov, Argeș, Timiș, Ilfov, Călărași, Giurgiu, Tulcea.
„aceste rezultate, pe care le apreciez ca fiind bune, sunt cele mai bune din ultimii 10 ani, se datorează și simplificării materiei de examen din care s-au eliminat acele conținuturi care au fost predate pe parcursul perioadelor în care școlile au fost închise”, a declarat Ministrul Educației.