Poliţiştii de imigrări din Mehedinţi au depistat un bărbat de 54 de ani, din Republica Serbia, care nu a părăsit teritoriul României la expirarea perioadei legale de şedere.
Acesta a fost sancţionat contravenţional, iar pe numele lui a fost emisă decizie de returnare prin care este obligat să părăsească ţara în termen de 15 zile și măsura interzicerii intrării în România pe o perioadă de 3 luni.
În municipiul Drobeta Turnu Severin, poliţiştii de imigrări au depistat, cu şedere ilegală, un bărbat de 54 de ani, din Republica Serbia.
În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că acesta a intrat în România în baza Acordului dintre Uniunea Europeană şi Republica Serbia, însă la expirarea perioadei legale de şedere nu a părăsit teritoriul ţării.
Ca urmare a celor constatate, poliţiştii de imigrări au emis, pe numele străinului, o decizie de returnare prin care este obligat să părăsească ţara în termen de 15 de zile, la ieșirea din țară pe numele acestuia v-a fi instituită măsura interdicției de intrare în România pe o perioadă de 3 luni Totodată, acesta a fost sancţionat contravenţional cu avertisment, conform OUG 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată.
”Facem apel către toţi cetăţenii străini de pe raza judeţului şi contăm pe respectul dumneavoastră faţă de legislaţia în domeniu, invitându-vă să ne contactaţi pentru orice aspect referitor la aplicarea prevederilor legale, la sediul biroului sau vizitând site-ul public la adresa www.igi.mai.gov.ro”, se arată într-un comunicat de presă al Biroului de Imigrări Mehedinți.