Se circulă cu dificultate, în condiţii de ceaţă densă (vizibilitate scăzută, pe locuri, sub 50 de metri) pe mai multe drumuri din judeţele Covasna, Dâmbovița, Ialomița și Harghita.
În condiții de vizibilitate redusă, se circulă și pe A1 București-Pitești și A2 București-Constanța.
Recomandăm ca luminile de întâlnire ale autovehiculelor să fie aprinse ziua pe toate categoriile de drumuri, nu doar pe cele pe care există obligativitatea instituită prin lege. În condiţii de ceaţă densă, trebuie folosite şi luminile de ceaţă.
De asemenea, în cazul rămânerii în pană, triunghiurile de presemnalizare trebuie aşezate la o distanţă mult mai mare. Reamintim obligaţia conducătorilor de autovehicule cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone să poarte echipament de protecţie-avertizare fluorescent-reflectorizant atunci când execută intervenţii la vehiculul care se află pe partea carosabilă a drumului public. Recomandăm şi celorlalţi conducători auto să poarte acest echipament, mai ales pe timp de ceaţă.
Pietonii, bicicliştii şi căruţaşii trebuie să fie conştienţi de faptul că pe timp de ceaţă sunt mai greu vizibili în trafic.- Centrul InfoTrafic.