În cadrul celi mai recente ședințe a Biroului Politic Național al Partidului Național Liberal (PNL), liderul formațiunii politice, Nicolae Ciucă, a oferit o declarație cu adevărat incisivă, marcând un moment de turnură în relațiile dintre PNL și partenerul de guvernare, Partidul Social Democrat (PSD). Cuvintele sale au subliniat o deteriorare treptată a încrederii între cele două formațiuni politice, în special în urma unor delarații care au lăsat între ele un gust amar.
“Am spus la începutul ședinței. Din acest moment, tot ce înseamnă înțelegeri politice între mine și Marcel Ciolacu NU MAI EXISTĂ”, a declarat Ciucă, subliniind o ruptură clară în parteneriatul de guvernare.
Acest mesaj vine în contextul unor declarații recente ale premierului Marcel Ciolacu, pe care Nicolae Ciucă le consideră mai degrabă electorale decât strategice, desfășurând astfel premisele unei neîncrederi profunde.
„După acest ultim gest la care am fost martori în ultimele zile, eu nu mai am încredere că premierul Ciolacu acționează altfel decât electoral. Am spus ultim, pentru că de-a lungul timpului au mai existat gesturi care au săpat încrederea în cadrul acestui parteneriat”, a spus Nicolae Ciucă.
Un punct central al retoricii lui Ciucă s-a bazat pe discuțiile ratate privind comisarul european pentru România, unde premierul a negociat fără să consulte PNL. De asemenea, acesta a menționat un acord anterior privind pensiile pentru cadrele militare, care nu a fost respectat de către Ciolacu. Aceste situații sugerează nu doar o disfuncționalitate în cadrul coaliției, ci și o gestionare defectuoasă a acțiunilor politice esențiale.
„Aș aminti, de dată recentă, decizia premierului de a negocia portofoliul de comisar european pentru România fără să se consulte cu PNL. De asemenea, legat de pensiile pentru cadrele militare. Pentru care ne-am înțeles, la inceputul lunii septembrie, că o depunem sub semnatura amândurora. Apoi domnul Ciolacu nu a mai zis nimic”, a explicat liderul liberalilor.
Pentru Ciucă, deteriorarea încrederii este un semnal de alarmă.
„Am avertizat în mai multe rânduri că ne îndreptăm spre un moment de epuizare a încrederii între noi. Și iată că acest moment a venit”, a spus Nicolae Ciucă.
Liderul liberalilor a avertizat că, în ciuda stabilității necesare pentru guvernare și a responsabilității față de cetățeni, PNL va trebui să fie vigilant și exigent, astfel încât să nu permită risipa resurselor publice sau acțiuni cu scop electoral pe seama bunăstării românilor.
„Guvernarea merge mai departe pentru stabilitatea țării, dar politic încredere nu mai există. PNL își va desfășura activitatea în cadrul guvernului și va fi extrem de atent și exigent să nu permită risipă și gestuti electorale pe banii românilor”, a conchis NIcolae Ciucă.
Declarațiile lui Nicolae Ciucă vin într-un moment în care România se confruntă cu provocări economice și sociale semnificative. De la inflație la crize energetice și tensiuni internaționale, stabilitatea politică devine esențială.
Strategia liberalilor pentru preluarea administrațiilor locale: Ce spune Nicolae Ciucă