O avertizare Cod galben de vijelii, ploi torențiale şi grindină la munte, a fost emisă pentru 26 de judeţe și este valabilă miercuri între orele 12.00 și 21.00.

Potrivit ANM, miercuri între orele 12.00 – 21.00, la munte, în Banat, Crișana, Transilvania, nordul Munteniei și al Olteniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse ce vor avea și caracter torențial, intensificări de scurtă durată ale vântului și izolat grindină.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 20…30 l/mp.

Județele vizate sunt Maramureș, Suceava, Bistrița-Năsăud, Cluj, Sălaj, Bihor, Arad, Hunedoara, Alba, Mureș, Neamț, Harghita, Bacău, Covasna, Brașov, Sibiu, Timiș, Caraș Severin, Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Buzău și Vrancea.

Astfel de fenomene vor fi pe arii restrânse și în restul teritoriului.

Articolul precedentAvertisment meteo: Cod galben de vijelii, ploi torenţiale şi grindină la munte, în 26 de judeţe
Articolul următorCroazieră pe Dunăre cu o navă românească